Judecător

Încă un judecător a ajuns pe banca acuzaților

Valentina Voinu

Potrivit procurorilor, în anul 2012 magistratul a adoptat hotărîri care nu corespund realităţii, oferind posibilitatea de obţinere, de către cetăţeni străini, a actelor stării civile necesare pentru solicitarea cetăţeniei Republicii Moldova sau a României. Prin acţiunile respective a prejudiciat grav imaginea sistemului judecătoresc şi a statului pe plan extern.

În luna octombrie 2012, în baza unor copii ale actelor care conţineau date denaturate, judecărotul a admis cererile a 11 cetăţeni ai Federaţiei Ruse şi Ucrainei, privind constatarea faptului naşterii şi căsătoriei rudelor descendente ale acestora pe teritoriul Republicii Moldova.

Mai mult decât atât, judecătorul a emis hotărările cu grave abateri de la prevederile legale, fără a  verifica prin intermediul Serviciului Stării Civile, autenticitatea copiilor documentelor precum şi respectării procedurilor prealabile.

Prin deciziile Curţii de Apel Chişinău din anul 2014, hotărîrile emise de respectivul magistrat au fost casate ca fiind adoptate contrar normelor de drept material şi procesual. 

Dacă va fi găsit vinovat pentru această infracţiune, judecătorul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.