Incident grav la Ceadâr-Lunga: O tânără a căzut de la etajul patru și a rămas blocată pe acoperișul unei anexe

Adrian Sirbu

O tânără în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital în stare de urgență, după ce a căzut de la fereastra unui apartament situat la etajul patru al unui bloc de locuit din municipiul Ceadâr-Lunga. Incidentul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 iulie, pe strada Cikalov.

Apelul la Serviciul unic 112 a fost înregistrat la ora 23:53. În urma căzăturii, tânăra nu a ajuns la sol, ci a rămas blocată pe acoperișul unei anexe de la nivelul primului etaj al clădirii.

La fața locului au intervenit de urgență salvatorii din cadrul Unității de pompieri Ceadâr-Lunga. Echipele IGSU au desfășurat o operațiune contracronometru, reușind să o coboare pe tânără în siguranță de pe anexa blocului. Aceasta a fost predată imediat echipajului medical și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Organele de drept au preluat cazul și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Conform datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), de la începutul anului 2026, salvatorii din Republica Moldova au intervenit și au salvat 1.473 de persoane din diverse situații de risc.