Ion Sturza către Igor Dodon: „Ca să-ţi demonstrezi mediocritatea şi prostia nu-i neapărat nevoie să fii ales prezident”
,,Ca să-ţi demonstrezi mediocritatea şi prostia nu-i neapărat nevoie să fii ales prezident. Născut la „origini” în laboratoarele lui Mark Tkaciuk, pentru ca se ne reprezinte cât mai docil pe noi, băştinaşii, Igor Dodon a depăşit cu mult aşteptările „moașelor”.
Şcolit în epoca lui Voronin, un exemplar rar de cinism, demagogie şi proastă educaţie primară. Convins adept al moldovenismului primitiv, antioccidental şi românofob, vrea cu tot dinadinsul să ne ducă la poarta celui care se vede ţarul celei de-a treia Roma, cea Asiatică.
Deşi se deghizează în straie de om pios şi moral, nu a ezitat să ne „sperie” cu sirieni, homosexuali şi popi gaponi. Pare proletar, dar pe la spate agoniseşte averile prin „единое окно”.
Fascinată este şi obrăznicia cu care ne dă lecţii de „istorie”, terfelind memoria încă sângerânda a moldovenilor. Ne sugerează că ar trebui să ne cerem scuze de la cei care ne-au violat propria patrie.
Memorandumul Kozak e bun, crede dânsul, deși ne lipsea de capacitatea de a ne decide propriul destin. Te mai miri, de unde la un fecior de profesori de română atâta românofobie, veninoasă şi paranoică?!
Ar fi bine sa le explicam moldovenilor că, de fapt, Igor Dodon doreşte să construiască o nouă cortină de fier pe Prut, să anuleze libera circulaţie, să îngrădească posibilitatea copiilor noştri să-şi facă studiile nu numai în România, dar şi în Occident. Aceasta însemna denunțarea acordului cu Uniunea Europeană şi nimic altceva.
Am văzut zilele acestea nişte fotografii oficiale, diplomaţii occidentali şi prezidentul nou ales. Dodon le promite că va duce Moldova în Europa pe bani ruseşti. Să nu credeţi că este o gluma, aşa promite el Occidentului… Naivitate diplomatică… Ce vrea el în realitate să facă o puteţi vedea în interviul de la Russia 24. Un „debit” plin de ură şi dispreţ faţă de ce se numeşte interes naţional, construit cu atâta greu, prin consens, de societatea moldovenească de-a lungul timpului.
Şi ca să o facă pe „durul”, a nu se confunda cu „durak”, îl atacă pe Traian Băsescu. El se pare că încă nu ştie că există o cutumă, foştii şi actualii şefi de stat nu se atacă pe gratis. Recunosc, am fost surprins cât de elegant i-a răspuns domnul Băsescu, deşi putea să-l disperseze pe Dodon în atomi, politic vorbind. Dar vorba „clasicului”, aşii lui Băsescu rămân deocamdată în mânecă.
Se întâmplă şi lucruri bune. Moldovenii rapid, fără de pauză, încep să conştientizeze ce au „ales”, ce se poate întâmpla, când ţara este „guvernată” de o mediocritate îngâmfată, ca să nu spun altfel.
P.S. Unii o să-mi reproşeze că nu sunt deloc politicos cu preşedintele nou ales. Am mai spus-o , NU mă reprezintă! Dacă se supără, n-are decât să-mi retragă şi mie cetăţenia… Nu cred ca îmi doresc să trăiesc în ţara lui Dodon."
Este de nedescris curajul lui Ion Sturza pentru aceste afirmatii intr-un moment foarte potrivit.O caracterizare autentica,care inglobeaza toata mizeria si pleava din capul unui om,in cazul nostru presedintele propriei tari.
,,Nu cred ca îmi doresc să trăiesc în ţara lui Dodon" cu aceaste cuvinte si-a terminat Sturza postarea,iar acestora li se alatura si cei peste 700 000 de cetateni care au votat pentru Maia Sandu in cel de-al doilea scrutin prezidential din 13 noiembrie,pentru a nu lasa,,mediocritate" sa urce in fotoliu.