simbol

Liber TV te invită să descoperi câteva ore pe peronul lui Octavian Paler

Veronica Vacari

Înainte de a deschide cartea, timp de câteva minute am încercat să reflectez asupra titlului cărții, fără a cunoaște măcar ceva despre roman. Așteptam să se vorbească despre un tren la propriu – unul adevărat; despre o dragoste nemuritoare și nebună, dar așteptările mele s-au spulberat, pentru că romanul ne comunică cu totul despre altceva- un tren al vieții, pe care personajul îl așteaptă încontinuu, crezând că acesta va veni vreodată. Protagonistul nu are un nume concret. De ce? Pentru că autorul îi oferă posibilitate fiecărui cititor în parte să se regăsească pe sine în roman.

Este o carte despre sensul vieții cu o intensitate de amintiri copleșitoare, care de-a dreptul te duce într-o lume diferită de cea în care trăim noi. Este un roman încărcat de citate, cugetări filosofice, simboluri, lecții de viață și întrebări care te pun pe gânduri.

Eroul ne vorbește de pe un peron pustiu, despre o gară pe care o compară cu o grotă, iar alături de aceasta se află o mlaștină și la un moment dat dinspre ea, apare Eleonora. Astfel, pustiul se transformă într-o singurătate în doi, care  reprezintă o așteptare mai puțin chinuitoare, una suportabilă.

Viata pe un Peron

Nucleul romanului îl constituie omul obișnuit, cu defecte, cu caracter, un om bun și un om rău, unul care se află într-o continuă căutare a sinelui, într-o continuă modelare: Ești altul, mereu altul. Și astfel, dacă asculți toată viața același concert, de fapt asculți mereu alte concerte. Așa cum nu putem citi aceeași carte oricât am vrea. Nu, asta e o himeră. Chiar dacă citim aceeași carte, va trebui să recunoaștem la sfârșit că am citit nenumărate cărți. De fiecare dată altă carte, pentru că de fiecare dată eu nu mai eram eu cel dinainte, ci altul, puțin sau mult schimbat”.

Problema care îl frământă cel mai mult pe autor este cea a existenței: Încetăm să existăm atunci când nu mai vorbim”.

Frica de viață, singurătatea, disperarea, căutarea sinelui, refuzul realității, teama de pustiu și de a greși alcătuiesc eroul operei. Personajul așteaptă pe peron alături de Eleonora ceva, dar oare ce așteaptă? Privesc spre trenul care nu mai apare și care poate nu va mai veni niciodată. Așteaptă acel „ceva” pe care de fapt, nu l-a avut niciodată și nici măcar nu știe cum arata acel ceva. Suferința sa nu se creează din solitudine, ci din pustiu ce reprezintă un pericol în care îți poți îneca sufletul și întreaga ființă.

Romanul este mai degrabă o replică la adresa fiecaruia din noi, la ceea cum ne alegem să ne trăim viața și în ce mod o trăim; o replică la perioada comunistă în care a fost scris romanul, perioada anilor 1981 în care era greu de luat o decizie. De fapt, personajul nici nu încearcă să schimbe ceva, el trăiește în singurătatea și în disperarea sa privind doar într-o singură direcție, în cea a pustietății, așteptând o schimbare, dar fără a se implica cumva: „Totdeauna am ezitat să ajung dincolo de pădure. Am rămas pe un peron sau m-am dus plin de entuziasm pînă la jumătatea drumului unde m-am oprit. Are vreun nume acest defect?”.

Uitarea reprezintă singurul mijloc de salvare. Dar în momentul în care Eleonora dispare, personajul fără nume se întreabă, dacă a cunoscut-o cu adevărat vreodată: „De săptămâni de zile amân aici moartea, dar nu pot s-o amân la nesfârşit. Ieri am rătăcit încă o dată prin mlaştină, strigând-o pe Eleonora. În zadar. Acum mă întreb dacă am întâlnit-o vreodată. Şi dacă eu însumi mai sânt eu, și dacă el a fost vreodată cel care este…”.

Autorul folosește un stil superficial, dar totodată real. Autorul nu crează din personaj un erou, ci îl închide într-o temniță în care se zbate ca un pește pe uscat, oferindu-i doar șansa  să-i condamne pe cei care își trăiesc frumos viața. Necătând la felul disperat al persoanjului pe tot parcursul roamanului, decalogul lui Paler constituit din cele 10 porunci, oferă o scânteie de speranță și te fac să privești viața cu alți ochi.

Liber TV vă îndeamnă să parcurgeți paginile romanului, să fiți față în față cu Octavian Paler, dar nu doar cu ochii, ci și cu creionul pe hărtie, pentru că ceea ce se regăsește în această carte sunt adevărate lecții de viață care trebuiesc notate în jurnalul fiecărei persoane.