Mama Anastasiei a povestit cu durere despre cum ziua care ar fi trebuit să fie cea mai fericită din viața ei s-a transformat în tragedie. „Nastica s-a născut pe 23 martie 2015, la Moscova, iar o serie de erori medicale au facut ca micuța să se asfixieze cu cordonul ombilical. A venit pe lume aproape moartă (scor Apgar 1), doar inimioara îi batea foarte slab. Resuscitarea ei nu s-a făcut imediat, apoi a durat 20 minute. Din cauza lipsei de oxigen, creierul ei a fost grav afectat, în special acei centri care țin de coordonarea mișcării. Imediat după naștere, medicii ne-au spus să ne așteptăm la ce e mai rau, căci sunt șanse mari să nu trăiască”.
În pofida tuturor circumstanțelor în care s-a născut, micuța este un adevărat luptător care învinge moartea zi de zi. „În primele 3 zile, a făcut convulsii care i-au afectat creierul și mai tare. A stat în reanimare o lună și 5 zile. La externare copilul nu plângea, nu urmarea cu privirea, nu sugea. Până la varsta de 7 luni a fost hrănită prin sondă, mai apoi am trecut la linguriță, dar oricum o hranesc foarte greu uneori chiar si o ora” , povestește mama micuței.
După multe căutări, au gasit LIv Hospital din Turcia, specializată în terapia cu celule stem, care ar putea să o facă bine pe Anastasia. Părinții cer ajutorul oamenilor cu inima mare, pentru a oferi o șansă micuței. Copilul poate fi salvat dacă va urma un tratament care ține de injectarea celulelor stem 4 luni de zile. Tratamentul care costă 40.000$ , este o sumă imensă pentru părinții îndurerați. Pentru a supraviețui, micuța Anastasia are nevoie de ajutorul nostru. Putem face o minune pentru acest îngeraș mic.