Mărite Ștefan

Poezia zilei // Mărite Ștefan, mai apără-ne încă

Elena Alexandra

de Nicolae Dabija 

 

Cineva mi-a zis c-ai fi bătrân

şi ai sta-n palatul tău de la Suceava,

obosit de sângele păgân,

numai tu în doi cu slava, sclava

 

Mărite Ștefan, mai apără-ne încă

de hoardele ce curg spre biata țară:

fii – în puhoiu-acesta – iarăși stâncă,

cum ai știut să fii odinioară.

 

Vin dinspre Nistru tărăreții hani

şi dinspre Dunăre  – oştirea cea spahie

şi n-avem unde ne ascunde de dușmani

decât pe câmp deschis de bătălie.

 

Aşa îți este datul, să n-ai somn

şi țara să ne-o aperi totdeauna,

să nu ai pace, sfântul nostru DOMN,

cum cu Moldova eşti şi fi-vei una.

 

Te-aşteaptă calul, lângă scară, înşeuat

şi toți plăieştii tăi de mai-nainte;

doar să îi chemi, sub steagu-nvâlvorat,

şi ei s-or ridica şi din morminte.

 

Pamântu-i plin şi greu de-atâția morți:

scriele-s peste sicrie îngropate,

tot alte generații, dar cu aceleași sorți

şi cu acelaşi vise mutilate.

 

Nu ştim de ce se-întâmplă-aşa cu noi:

pe rând, ne pică din icoană sfinții;

trec, pe deasupra, norii fără ploi;

răcesc copiii, dar tușesc părinții.

 

Cerul răsare doar pe jumătate

şi râurile curg mai mult în gând…

Noi, ale tale bătălii, pe toate ,

până acum le-am pierdut, pe rând.

 

Vino, să-ți dea iar codrul ascultare

și timpul să se teamul de penduluri;

iar calul când ți-o galopa pe zare –

să tremure sultanii-n Istanbuluri.

 

De soarta țării astea românești

și de bărbații ei bătuți în cuie –

pe Daniil Sihastru să-l mai ispitești,

cel care fulgeru-l purta-n cațuie.

 

Să te-auzim la vechile pălănci;

stejarii din dumbravă, cu bucurie –

cum se credeau buni numai de sicrie –

să afle că sunt buni și pentru lănci.

 

Încalecă, te aşteptăm, mărite,

noi, călăraşii şi arcașii tăi,

să mângâi aste dealuri obosite

şi holdele sărace de pe văi.

 

Vino, de-a dreptul peste largi câmpii

cu primăvara-ncărunțind cuminte –

iar ca să știm, măria ta, că vii

livezile trimite-le-nainte!