Poezia zilei // Mărite Ștefan, mai apără-ne încă
de Nicolae Dabija
Cineva mi-a zis c-ai fi bătrân
şi ai sta-n palatul tău de la Suceava,
obosit de sângele păgân,
numai tu în doi cu slava, sclava
Mărite Ștefan, mai apără-ne încă
de hoardele ce curg spre biata țară:
fii – în puhoiu-acesta – iarăși stâncă,
cum ai știut să fii odinioară.
Vin dinspre Nistru tărăreții hani
şi dinspre Dunăre – oştirea cea spahie
şi n-avem unde ne ascunde de dușmani
decât pe câmp deschis de bătălie.
Aşa îți este datul, să n-ai somn
şi țara să ne-o aperi totdeauna,
să nu ai pace, sfântul nostru DOMN,
cum cu Moldova eşti şi fi-vei una.
Te-aşteaptă calul, lângă scară, înşeuat
şi toți plăieştii tăi de mai-nainte;
doar să îi chemi, sub steagu-nvâlvorat,
şi ei s-or ridica şi din morminte.
Pamântu-i plin şi greu de-atâția morți:
scriele-s peste sicrie îngropate,
tot alte generații, dar cu aceleași sorți
şi cu acelaşi vise mutilate.
Nu ştim de ce se-întâmplă-aşa cu noi:
pe rând, ne pică din icoană sfinții;
trec, pe deasupra, norii fără ploi;
răcesc copiii, dar tușesc părinții.
Cerul răsare doar pe jumătate
şi râurile curg mai mult în gând…
Noi, ale tale bătălii, pe toate ,
până acum le-am pierdut, pe rând.
Vino, să-ți dea iar codrul ascultare
și timpul să se teamul de penduluri;
iar calul când ți-o galopa pe zare –
să tremure sultanii-n Istanbuluri.
De soarta țării astea românești
și de bărbații ei bătuți în cuie –
pe Daniil Sihastru să-l mai ispitești,
cel care fulgeru-l purta-n cațuie.
Să te-auzim la vechile pălănci;
stejarii din dumbravă, cu bucurie –
cum se credeau buni numai de sicrie –
să afle că sunt buni și pentru lănci.
Încalecă, te aşteptăm, mărite,
noi, călăraşii şi arcașii tăi,
să mângâi aste dealuri obosite
şi holdele sărace de pe văi.
Vino, de-a dreptul peste largi câmpii
cu primăvara-ncărunțind cuminte –
iar ca să știm, măria ta, că vii
livezile trimite-le-nainte!
