Răsturnare de situație! NU va mai fi transport public nocturn!
Potrivit coordonatorului general al proiectului „Orașul meu”, Adrian Pleșca, șeful RTEC nu și-ar asuma responsabilitatea pentru declarațiile făcute la 27 iunie în cadrul ședinței operative a primăriei, atunci când dădea asigurări că din 1 iulie troleibuzele vor circula până la ora 02:00.
În urma unor discuții purtate azi între reprezentanții proiectului și domnul Morgoci, funcționarul a declarat că nu vom mai avea partea de transport public nocturn prea curând. Întrebat fiind de ce a oferit declarații false, șeful RTEC a răspuns: „Am declarat și am declarat, care-i problema?”.
Amintim că Organizația neguvernamentală „Orașul meu” a reușit să adune circa 10 mii de semnături în doar două săptămâni pentru cererea de a introduce în Chișinău circulația transportului public pe timp de noapte. De asemenea, o altă campanie de colectare s-a desfășurat online, până acum fiind înregistrate 5388 de semnături.