(REPORTAJ) Frații ce acoperă sunetul monoton al orașului bătând la toba africană
„Când cânți asta este o altă lume, ești cu totul diferit de alții, iar muzica te face diferit, nu toată muzica, dar asta pe care o fac eu, adică așa eu simt”, a spus Iasmine.
Frații trăiesc doar cu mama și bunica, ambele șomere și bolnave. Tatăl este din Arabia Saudită, iar în Moldova demult nu a mai venit.
Ali are 16 ani, iar Iasmine este cu 3 ani mai mare ca el. Ambii au învățat să cânte la tobă de la Victor, un membru al grupului Arth Labirinth, promotori ai unui mod de viață sănătos, a conexiunii puternice cu natura, dar și a muzicii netradiționale.
Astfel, după terminarea programului de școală, copiii vin în fața Poștei Moldovei și cântă. De aceea, am decis să merg acolo, pentru a afla chiar de la ei, de unde au făcut rost de o tobă africană și cum reacționează oamenii când îi văd cântând în stradă.
Cu greu am convins-o pe Iasmine să-mi vorbească. Am încercat să vorbesc și cu Ali, dar a stat pitit după spatele surorii și rareori mai exclama câte ceva.
-De la ce vârstă ați început să cântați?
-De la 15 ani, iar fratele meu mai demult. Eu nu țin minte, dar știu că era foarte mic.
-De la cine ați învățat să cântați la tobe africane?
-Victor l-a învățat întâi pe fratele meu, iar apoi pe mine. Eu m-am învățat de la ambii să cânt.
-Dar de ce ați ales să cântați anume la acest instrument?
-Eu când eram foarte mică îmi doream să cânt la chitară, dar când am văzut tobele eu m-am regăsit. Nu știu, e ceva personal, ceva ce te caracterizează. Eu i-am pus și nume, Rouse o cheamă.
-De unde ați făcut rost de aceste tobe?
-De la Muzeul Zemstvei, acolo unde se află formația Labyrinth.
-Cum reacționează trecătorii atunci când vă văd cântând?
-Sunt oameni la care le place muzica noastră, care o ascultă, dar sunt oameni care nu o înțeleg și îi doare capul, nu vor să ne asculte.
-Voi faceți asta doar pentru că vă place să cântați?
-Noi facem asta din două motive: pentru a face bani și pentru ca alții să ne asculte. Sunt oameni care tot doresc să cânte, ne văd pe noi și ne întreabă, iar noi îi învățăm.
-Dar cum se numește stilul pe care îl cântați?
-Este un stil propriu, ceva african, arab. Sau sunt cântece care îți vin așa pur și simplu în cap sau pe care le știi deja și le cânți, sau le compui singur.
Chiar dacă au însușit deja tehnica cântatului la toba africană, frații mai merg încă la Muzeul Zemstvei, pentru a mai afla câte ceva nou de la Victor, cel mai bun prieten al lor.
Pentru a vedea unde și-au început viața de toboșari, am decis să merg chiar la muzeu. Încă de la intrare simt un miros de vechime, aici totul e ruinat, parcă am intrat într-un tunel. Ca să ajung în încăperea unde cei doi frați fac de obicei repetiții, am de trecut prin alte săli care sunt desprinse din filmele americane: luminile sunt stinse, iar în loc de uși sunt agățate niște bucăți de pânză pe care sunt desenate simboluri destul de înfricoșătoare.
În sfîrșit, am ajuns la destinația dorită, ca aici să descoper o fereastră imensă și multă lumină, iar de jur împrejur sunt sute de obiecte, care fac încăperea să pară un morman de deșeuri. Printre ele se zăresc și câteva instrumente muzicale. Tot aici l-am găsit și pe Victor, pe care am hotărât să-l întreb câte ceva despre acest instrument african.
-Care este diferența dintre o tobă simplă și una africană?
-Este forma specifică, de goblet, formă americană, de pocal.
-Poți să cânți ceva specific acestui instrument?
-Deci unul dintre cele mai populare este ritmul LOL, iar apoi este un semnal când noi accelerăm, pentru că eu acum l-am cântat foarte lent.
-Am văzut că sunt lovituri destul de puternice cu palma. Cât timp poți să cânți fără să simți durere?
-Da, dacă tu ești necunoscător și prima dată ei instrumentul, îți poți răni mâinile vrei nu vrei. Cu timpul, însă, ajungi să înțelegi cum să lovești corect, și atunci deja nu mai simți durere. Aici e fizică, cu cât mai tare se atinge pielea palmei cu pielea tobei, cu atât sunetul tobei iese mai sonor.
Filip Barscov, cel mai vechi membru al formației Art Labyrinth, dar și cel care a format acest grup, mi-a spus despre Ali că acesta cântă și depune mult efort în tot ceea ce face.
„Cântă, se străduie, și cred că cel mai important este când ai o atragere, adică nu poți fără asta, și el se arată că nu poate fără asta, el parcă cântă, cântă și cântă”, a spus Filip Barscov.
Știm că prejudecățile oamenilor față de cei care cântă în stradă sunt uneori dure, de aceea, pentru a afla ce părere au despre cântăreții în stradă, am decis să întreb câțiva trecători.
-Ce părere aveți despre oamenii care cântă în stradă?
-Fac un ban. Dacă e muzică moldovenească se vede că aici e Moldova.
-Dar dacă nu este moldovenească?
-Dacă e în rusă, apoi parcă ești sub papucul cuiva.
-Dar despre tinerii care cântă la tobe?
-Da ei în ce limbă cântă? Azerbaijan? Azerbaijanii să se ducă acasă.
Alți trecători nu cred în pasiunea de a cânta, ci în modul de a face bani.
„Trebuie să facă bani, fiecare se descurcă cum poate. Eu nu cred că e o pasiune, pasiunea nu se face în stradă”, a spus un trecător
„Mai fac și ei un ban. Mai bine așa decât să se apuce de furat și de alte nebunii”, susține alt trecător.
Unii se arată mai încântați.
„Dacă cântă în stradă îți dau o dispoziție bună, oamenii se mai opresc, ascultă. E ceva care dezvoltă cultura, ceva care nu e atât de obișnuit”, mi-a vorbit un tânar din preajmă.
Talentați nu sunt doar acei pe care îi vedem în spatele sticlei sau pe marele scene, ci și acei care cântă indiferent de locație, fie și în stradă.
