(Reportaj) Sunt nevoiți să-și vândă „amintirile” pentru câțiva lei
Mergând printre rânduri, mi se crează impresia că mă aflu într-un muzeu în aer liber, în care am posibilitatea să admir tot felul de obiecte din perioada anilor ’60- ’80 și mai încoace. Toate sunt puse la dispoziția cumpărătorilor și vândute pentru câțiva lei, iar cei care le comercializează sunt oameni ajunși în pragul disperării și nevoiți să-și vândă „amintirile” pentru a-și asigura existența. Pășind pe aici, mă gândesc că fiecare mic detaliu expus pe tarabele improvizate pe asfalt au câte o istorie aparte.
La una din „tarabe”, care este așezată jos pe o peliculă, sunt aranjate mai multe obiecte, printre care: un telefon, două fiere de călcat, câteva piese din fier, niște creioane colorate. Vânzătorul, moș Costică, cu vărstă cuprinsă între 70-80 de ani, căruia îi lipsește câțiva dinți din față, îl zăresc cum privește țintit într-un singur punct și așteaptă ca cineva să se apropie să cumpere ceva. Îl întreb cum merge vânzarea, moș Costică îmi răspunde cu voce tremurândă:
Până când am vândut doar câteva creioane. Sper că până seară o să mai vând câte ceva. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și pentru asta, spune moș Costică.
Doar că discursul său nu s-a încheiat aici. Timp de câteva minute cât am stat alături de el, mi-a povestit despre viața sa și despre faptul că a lucrat în mai multe locuri. A fost mecanic la cinematograful „Patria”, apoi la „Flacăra”, iar acum a venit timpul să vândă în stradă, ca să mai câștige ceva bani, întrucât pensia pe care o are nu-i ajunge. Cu multă durere în ochi, mi-a mai spus că niciodată nu s-a gândit că o să ajungă să vândă în stradă lucrurile de care îl leagă atâtea amintiri. Mi-am luat rămas bun de la nea Costică și am pornit mai departe.
Printre vânzători, și-a făcut loc și o bătrânică. Așezată lângă cărucior, la umbră, își aranja marfa cu grijă. Am întrebat-o cât a câștigat azi, ea mi-a răspuns pe un ton supărat că mai bine să nu o întreb pentru că se jenează să spună. Până la urmă, am convins-o să-mi vorbească, spunându-mi că a vândut doar 2 bluzițe a câte 5 lei și atât. Femeia vine aici doar în weekend, pentru că în celelate zile gospodărește pe lângă casă.
Nu mă opresc aici și îmi continui calea prin acest labirint imens format din fel de fel de obiecte.
Mă opresc lângă o altă „tarabă” pe care văd mai multe jucării, iar la câțiva pași mai încolo, observ un automobil acoperit cu haine, aveam impresia că se sufocă. Proprietarul mașinii mi-a spus că aceasta îi servește drept vitrină și le-a pus acolo pentru ca jos să nu se prăfuiască, dar, totodată, să protejeze și mașina de razele solare.
La un alt bărbat poți să găsești de toate, de la televizoare și farfurii, până la lacuri de unghii.
Avem de toate. La acest televizor m-am uitat câteva decenii la rând. Dar iată a venit momentul să mă despart de el, dar nu îmi pare rău, pentru că a venit timpul și altcineva să se mai uite la el. Îl vând cu 200 de lei. Lacurile de unghii le-am luat de la soția mea. Ea și le-a cumpărat să le folosească, dar eu le-am luat ca să le vând, spune vânzătorul.
Acest domn vinde o pereche de încălțăminte pe care le-a trimis fiica sa de la București și cere pentru ele 40 de euro.
Ion a venit aici pentru a-și cumpăra o piesă la mașină. L-am întrebat de ce nu a mers la un magazin autorizat să procure, el mi-a răspuns:
Aceleași obiecte care se vând aici, într-un magazin trebuie să dau de două sau chiar de trei ori mai scump. Mereu când îmi trebuie ceva la mașină, caut pe aici și spre marea bucurie găsesc, spune cumpărătorul.
Raisa se arată nemulțumită de aspectul inestetic pe care le conferă tarabelele improvizate.
E foarte urât, un dezastru total. Noi, cei care venim de prin raioane, vrem să vedem capitala frumos aranjată, care să reprezinte un exemplu pentru alte orașe din țară. Am venit miercuri la Chișinău și când am văzut ce se face aici, ne-am speriat, nu am înțeles ce se întâmplă. Bine ar fi ca autoritățile să se preocupe de aceasta, să le creeze oamenilor care ies să vândă aici un loc specializat, o piață specială pentru asta, spune Raisa.
Cu toate că primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă a înaintat o hotărâre prin care le interzice comercializarea produselor pe acest teritoriu, vânzătorii se arată indiferenți de aceasta și afirmă că în pofida tuturor circumstanțelor, ei vor continua să-și comercializeze marfa.
O altă bătrânică, cu lacrimi în ochi spune că vrea să-și vândă setul de cănuțe pe care le-a primit în dar la nuntă de la sora sa.
Iată sunt nevoită ca pentru câțiva lei să-mi vând setul de cănuțe pe care l-am primit în dar de la sora mea. Ea nu mai este demult lângă mine, setul acesta o ține vie în sufletul meu când îl privesc, îmi pare rău că mă despart de el, dar ce fac, scot și eu ce mai am prin casă, zice bătrâna.
Aceasta este situația țării noastre. Majoritatea oamenilor care au muncit o viață întreagă pentru bunăstarea țării și pentru aceea ca să-și asigure zile bune la bătrânețe, au ajuns să-și vândă lucrurile de care îi leagă cele mai frumoase amintiri.
Haideți să contribuim toți împreună, în special tânăra generație pentru un viitor mai bun în țara noastră, astfel încât să nu fim niciodată nevoiți să ne vindem amintirile pentru câțiva lei!
