Șapte lingouri de aur, descoperite în bagajul unei pasagere pe Aeroportul Chișinău

Adrian Sirbu

O pasageră în vârstă de 53 de ani, cetățeancă a Statului Israel, a fost depistată pe Aeroportul Internațional Chișinău în timp ce încerca să scoată ilegal din țară șapte lingouri din aur, nedeclarate autorității vamale.

Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Vamal, incidentul a avut loc în cadrul unei curse aeriene cu destinația Tel Aviv. Lingourile au fost descoperite în bagajul de mână al femeii, în urma unui control de specialitate efectuat de funcționarii vamali, în colaborare cu angajații Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Autoritățile au ridicat bunurile în vederea confiscării, iar cazul este în prezent documentat pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Conform legislației în vigoare, persoana riscă sancțiuni contravenționale.

Serviciul Vamal reamintește că introducerea sau scoaterea bunurilor din țară fără a fi declarate conform reglementărilor legale constituie o încălcare gravă și poate atrage sancțiuni severe.