Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție, reținut în flagrant de CNA cu 2500 de euro

Adrian Sirbu

Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție din țară a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 2500 de euro pentru a nu da curs unei cereri pe faptul comiterii unei infracțiuni de samavolnicie.

Potrivit investigațiilor preliminare, adjunctul unui inspectorat de poliție ar fi susținut că are influență asupra șefului secției investigare infracțiuni, dar și în privința unui ofițer de investigații din cadrul aceleiași instituții.

Bănuitul ar fi intenționat să-i determine pe funcționarii publici cu statut special, aflați în subordinea sa, să nu efectueze acțiuni care fac parte din obligațiile lor de serviciu și anume să nu dea curs unei cereri privind săvârșirea unei infracțiuni de samavolnicie. Astfel, acesta ar fi pretins și ulterior a primit sub controlul ofițerilor CNA, mijloace bănești ce nu i se cuvin în mărime de 2500 de euro.

În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu din incinta inspectoratului de poliție, domiciliile și mijloacele de transport, au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului.

În prezent, Centrul Național Anticorupție desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora. Șeful adjunct de inspectorat a fost reținut pentru 72 de ore.