Termoelectrica, afectată de datorii. Soluția autorităților
Întreprinderea Termoelectrica a ajuns în impas și caută soluții pentru a acoperi datoria de aproximativ 2 miliarde de lei. Compania îi este datoare cu 1,3 milioane de lei întreprinderii Moldovagaz și cu 600 de milioane de lei – Energocom. Ministrul Energiei, Victor Parlicov declara anterior că în prezent este analizată situația de răscumpărare a datoriilor Termoelectrica față de Moldovagaz.
„Nu doar Termoelectrica este implicată în proces ca să vedem cum deblocăm situația. Moldovagaz vrea cât mai repede soluționarea problemei datoriilor. A fost creat un grup de lucru pe lângă APP, care este proprietarul întreprinderii”, a declarat Iurie Razlovan, directorul interimar de la Termoelectrica.
În același timp, directorul interimar al Termoelectrica dă asigurări că întreprinderea pe care o conduce, este pregătită pentru noul sezon de încălzire. Acesta a afirmat că angajații au efectuat toate lucrările de mentenanță necesare, atât în cadrul centralelor termice, cât și la nivelul rețelei de distribuție.
„Vreau să spun clar că Termoelectrica este pregătită pentru un nou sezon de încălzire. La sursa 1, cea mai importantă, a fost pus în funcțiune blocul energetic 1, și sursa nr. 2 a fost transferată la sursa 1, blocul energetic funcționează corect, și tranșat la rețeaua națională”, a mai declarat Razlovan.
În urma anchetei de serviciu realizate după scandalul păcurii îngropate pe teritoriul Termoelectrica, șeful interimar al întreprinderii spune că trei persoane cu funcții de răspundere au fost sancționate cu mustrare aspră. Ancheta a mai stabilit că în noiembrie 2022 s-a produs o fisură la o conductă cu abur, iar în urma incidentului s-a produs scurgerea păcurii.