Vinurile din Republica Moldova au fost distinse cu 10 medalii la un concurs internațional
“Berliner Wine Trophy” sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Vinului s-a desfăşurat în perioada 4-7 februarie 2016.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), cu medalii de aur au fost premiate vinurile Carpe Diem Cabernet Sauvignon 2013, Equinox Merlot 2011, Gogu Winery Blanc de Merlot 2015, Equinox Echinoctius 2012 și Equinox Rara Neagra 2014. Totodată, cu medalii de argint au fost distinse următoarele vinuri: Asconi Sol Negru Chardonnay 2012, Carpe Diem Feteasca Regală 2015, Minis Terrios Pinot Noir 2014, Vinăria Nobilă Feteasca Neagră 2013, Equinox 5 elemente roşu 2013.
La competiţie au fost înscrise 5.200 de vinuri – un număr record în istoria competiţiei, dintre care, potrivit regulamentului, doar 30% au fost premiate.
„Este un rezultat excepţional pentru vinurile moldoveneşti, niciodată nu am luat atâtea medalii la un concurs ca Berliner Wine Trophy”, a declarat Ion Luca, preşedintele Asociaţiei Micilor Producători de vin din Moldova, care a fost preşedinte al comisie de degustare în cadrul acestui concurs.
“Berliner Wine Trophy” sub patronajul Organizaţiei Internaţionale a Vinului s-a desfăşurat în perioada 4-7 februarie 2016.