Andrian Candu a devenit deputat în anul 2010, fiind ales pe listele Partidului Democrat. A fost președintele Parlamentului în perioada ianuarie 2015 – februarie 2019. În februarie 2020, a creat grupul parlamentar Pro Moldova, care ulterior a devenit partid politic. În octombrie 2021, Andrian Candu și-a prezentat demisia din funcția de președinte al formațiunii politice Pro Moldova.
Percheziții la fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Primele declarații ale acestuia
Oamenii legii efectuează percheziții la fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu. Acesta este vizat într-o cauză penală intentată pentru îmbogățire ilicită.
Fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, refuză să comenteze dosarul penal pornit pe numele său pentru îmbogățire ilicită, precizând că Procuratura ar urma să se expună pe cazul dat.
„Decizia ANI a fost contestată. În baza deciziei ANI, Procuratura trebuie să investigheze”, a spus Candu, citat de realitatea.md.