Estimările neoficiale arată că sute de mii de persoane nici nu bănuiesc ce daune suportă atunci când acceptă să muncească la patron sau cu ziua fără contract și carte de muncă, fără poliță de asigurare medicală și fără a beneficia de facilitățile sociale garantate de stat. Pentru unii munca la negru nu e decât un venit suplimentar, din care nu au de plătit impozite, pentru alții însă e singura șansă de a câștiga un ban.
Va avea loc verificarea a 17 companii care au fost sancţionate anterior pentru contabilitate dublă. Timp de 90 de zile, inspectorii fiscali vor controla declaraţiile plăţilor salariale ale întreprinzătorilor depuse în 2017.
„Vreau să îndemnăm agenţii economici ca în aceste 90 de zile să se conformeze benevol, să-şi revadă dările de seamă, să-şi revadă declaraţiile aferente şi să vină cu declaraţii corectate, astfel să evite posibilele sancţiuni”, a declarat șefa Direcție Generale Managementului Riscului din cadrul SFS, Nicoleta Nemerenco.
Reprezentanţii SFS declară că amenzile pentru ilegalităţile admise vor fi mari. Pentru fiecare angajat plătit în plic, patronul riscă penalităţi de la 50 de mii de lei.
Plata nedeclarată a salariilor afectează grav bugetul de stat și cele ale asigurărilor sociale şi medicale. Potrivit estimărilor specialiştilor, salariile în plic prejudiciază în fiecare an bugetul public naţional cu aproximativ cinci miliarde de lei.