Actul conține în preambul o argumentație bazată pe motive de ordin istoric și de drept internațional cu privire la legitimitatea demersurilor democratice pe care instituțiile de stat locale și centrale din dreapta și din stânga Prutului la întreprind în direcția Unirii.
Mai mult, municipalitatea Iași se angajează prin toate căile prevăzute de legislație să dezvolte relații privilegiate în plan economic, social și cultural între România și Republica Moldova, să asigure condițiile pentru un schimb permanent de cetățeni aflați în pregătire educațională și profesională, să încurajeze integrarea bisericilor ortodoxe de pe ambele maluri ale Prutului sub conducerea Patriarhiei Române, să intensifice schimburile la nivel academic și să sprijine integrarea într-un singur corp a întregii diaspore de limbă română.
„Asistăm la o succesiune rapidă de evenimente care au deblocat inerția instituțională și au așezat reîntregirea națională pe un curs inevitabil: după Marea Adunare Centenară din Chișinău și istorica Declarație de Unire adoptată de Parlamentul de la București, a venit rândul municipiului Iași să accelereze Reunificarea. Rezoluția unionistă adoptată de primarul Mihai Chirica și consilierii locali este cel mai concret proiect de susținere a Unirii României și Republicii Moldova și suntem siguri de voința autorităților ieșene de aplicare a planului de acțiune”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, prezent la ședința extraordinară de consiliu a municipalității Iași.
Amintim că pe 27 martie, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a votat Declarația simbolică de Unire cu Republica Moldova.