De Ultimă Oră

Iranul extinde atacurile în regiune: lovituri asupra bazelor SUA din Bahrain, EAU și Kuweit. Netanyahu și Trump transmit mesaje dure

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu capătă proporții regionale. Presa internațională relatează că Iranul a atacat nu doar Israelul, ci și țin…

Actualizat acum 20 de ore

dd

Expoziție fotodocumentară de monumente comemorative de război în Moldova

Corina Bezer

O expoziție cu genericul „Prin Jertfă spre Înviere – monumente comemorative închinate eroilor reîntregirii neamului”, dedicată împlinirii a 100 de ani ai Marii Uniri din 27 martie 1918, precum și Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor a fost vernisată astăzi la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei.

Inaugurării unei asemenea expoziții a fost sugerată de către colaboratorii muzeului anul trecut, în cadrul unei sesiuni de comunicări, la care s-a vorbit despre starea monumentelor comemorative de război.

Expoziția atrage atenția la acest tip de monumente, în prezent supuse factorilor de distrugere și care necesită activități de conservare, restaurare și îngrijire urgentă. În același timp, monumentele comemorative din perioada interbelică sunt mărturii vii ale jertfei unei generații care a luptat pentru apărarea Patriei și a contribuit la procesul de unificare a Basarabiei cu România.

Expoziția ”Prin Jertfă spre Înviere – monumente comemorative închinate eroilor reîntregirii neamului” este organizată  de instituția gazdă în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Departamentul Sinodal Arhitectură, Construcții și Pictură Bisericească al Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove și Serviciul Vamal al Republicii Moldova. Ea va fi deschisă pentru public până la 13 mai.