Franţa a câştigat Campionatul European de Handbal
Selecţionata Franţei a câştigat în premieră titlul continental, după ce a învins Rusia cu scorul de 24-21 (13-12), duminică seara, la Paris, în finala Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2018 din Franţa.
Prima repriză echilibrată: deşi Franţa a condus cu 3-1, 4-3, 5-4 în debutul meciului, Rusia a avut 6-5, 7-6. Franţa a trecut apoi din nou la cârmă, cu 9-7, 10-8, iar la pauză avea avantaj minim, 13-12.
Echipa antrenată de Olivier Krumbholz a pierdut-o pe Pineau, dar s-a desprins la 16-13 şi a rămas mereu la conducere pe tabela de marcaj, la unu, două sau trei goluri, câştigând în cele din urmă cu 24-21.