Vlad Bilețchi: „Eu vreau să avem o clasă politică care să vină în Parlament pentru a promova idealul unității naționale”
„Eu vreau să avem o clasă politică care să vină în Parlament pentru a promova idealul unității naționale. Unioniștii mereu au cedat unul în favoarea altuia. Noi întotdeauna am lăsat pe alții, care nu au obiectivul principal unionist, să ajungă în Parlament. Am lăsat de la noi și iată unde am ajuns”, a declarat liderul unionist, Vlad Bilețchi.
Potrivit lui Bilețchi, Parlamentul de la Chișinău ar trebui constituit din oameni integri și necompromiși.
„Eu îmi doresc unirea cât mai curând posibil. De asta, de cinci ani, muncesc continuu pentru asta. De asta facem campanii de informare. Vreau să îmi adus toată priceperea, efortul, timpul și munca pentru ca în Parlamentul Republicii Moldova să avem mai puțini „Radvani”, care au scris pe piept „Întrețin relații sexuale pentru mâncare”, mai puține Hrenova, care nu cunoaște un cuvânt în limba română. Să avem oameni care știu ce înseamnă lege, ce înseamnă dreptate”, a mai precizat Bilețchi.