Unionistul Ilie Crețu și-a anunțat candidatura pentru circumscripția numărul 31-Chișinău
„Știu că în Circumscripția 31 candidează mai multe persoane cunoscute, majoritatea din ei sunt fruntași ai partidelor din care fac parte, iar asta mă motivează și mai mult să concurez, căci niciunul din candidați nu este din acest sector, desigur, cu excepția mea!
Eu sunt născut și crescut în acest sector, în care mă cunosc mulți oameni, aici am cei mai de nădejde prieteni, colegi și dragi vecini, iar în ultimii 10 ani în care am făcut politică, am fost responsabil exact de acest sector, unde am soluționat mai multe probleme ale cetățenilor, am realizat lucruri frumoase și sunt gată să le realizăm împreună și pe viitor, indiferent de scor!”, a scris Crețu pe o rețea de socializare.
Totodată, liberalul a declarat că voluntarii Partidului vor efectua sondaje în cadrul circumscripției pentru a afla cine dintre candidații de dreapta se bucură de o susținere mai mare din partea alegătorilor și le propune voluntarilor care vor efectua sondaje similare pentru candidata de pe aceeași circumscripție din partea blocului ACUM DA PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei să participe împreună la efectuarea acestora și să se aleagă într-un final, un candidat comun, care are cele mai multe șanse.
Tot pe circumscripția nr. 31 intenționează să candideze și deputatul PSRM, Grigore Novac PSRM, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici (PDM). Din partea Partidului ȘOR, pe această circumscripție va candida Iurie Cuznețov.
„Cred că această circumscripție devine una fierbinte, iar eu sunt gata să reprezint alegătorul unionist-românesc, cel de orientare europeană, dar și mulți mulți vorbitori de limbă rusă care mă cunosc personal și mă susțin, necătând că sunt un unionist adevărat!”, a mai declarat Crețu.
Ilie Crețu este președintele Organizației de Tineret Ciocana și de mai bine de 10 ani se implică în politică.