Nicolae Botgros se retrage din cursa electorală
„Zilele trecute mi-au venit mai multe propuneri importante de concerte pentru acest an și m-am trezit în fața unei mari dileme, în situația de lua în calcul să le refuz, având în vedere noua mea posibilă ocupație, cea de deputat. Ar fi prima dată în viață când as fi nevoit să refuz concerte, când ceva din viața mea ar fi mai presus sau egal cu muzica. Timp de câteva zile, am fost într-o mare dilemă și am realizat ca va trebuie să iau o decizie radicală: muzica sau politica”, a declarat Botgros.
Astfel, marele artist a mai menționat că își dorește să rămână printre oameni, dar bucurându-i cu muzică de calitate:
„Muzica e viața mea! Și oricât de mult mi-aș dori să ajut oamenii dintr-o funcție, ca cea de deputat, eu nu pot renunța la a-i face fericiți prin muzica mea. În același timp, nu aș putea să nu fiu corect cu ei, să ajung deputat, dar în loc să a ma preocup de problemele lor, să fiu la concerte. Când am decis să candidez, nu am analizat suficient de profund acest aspect și nu am realizat că cele doua activități nu pot merge în paralel, dacă vrei sa îți faci treaba bine.”.
Nicolae Botgros este cetăţean de onoare a raionului Cahul, în cinstea acestuia fiind denumit şi Palatul Culturii din mun. Cahul.
Menționăm că Nicolae Botgros a fost înregistrat pe Circumscripţia uninominală nr. 42 Cantemir în calitate de Candidat la funcţia de Deputat.