„Să nu împărțim oamenii după etnii”. Apelul Maiei Sandu, după ce mai mulți cetățeni, printre care activiști PAS, au lansat mesaje de discriminare

Ala Găină

Candidata PAS la alegerile prezidențiale, Maia Sandu, a îndemnat cetățenii să nu divizeze oamenii după etnii și să nu-i învinovățească pe cei „care au votat într-un fel sau altul”. 

Dragi cetățeni, am învins de atâtea ori în lupte complicate și nedrepte, doar pentru că ne-am ținut uniți. Am demonstrat de multe ori că răul poate fi învins – cu dragoste de neam și cu credință. Cu încredere unii în alții.

Vă rog foarte mult să avem grijă de unitatea noastră. Să nu împărțim oamenii după etnii, să nu învinovățim cetățenii care au votat într-un fel sau altul. Toți suntem parte din Moldova. Toți locuim aici și vrem să fie bine. Învrăjbirea oamenilor îi ajută doar pe cei care vor să readucă hoții la putere.

Poporul nostru a știut și în cele mai grele vremuri să trăiască în bună înțelegere, împreună, să construiască o casă, un sat, o țară. Ne unește omenia și vrem același lucru – pace și bunăstare acasă”, se arată în mesajul Maiei Sandu postat pe rețelele de socializare.

Amintim, pe rețelele sociale, activiștii PAS, Marin Andoni și Radu Dutcovici au lansat mai multe mesaje xenofobe la adresa găgăuzilor.

„Ce facem noi, dăm țara pe mâna unui găgăuz? Se trezește Ștefan cel mare și mai moare o dată să vadă ce „bardac” am făcut”, a spus activistul PAS, Marin Andoni.

Satana ăsta de Stoianoglo, un găgăuz (…) Un moldovean niciodată n-o să voteze un găgăuz. Găgăuz înseamnă trădător de țară”, au declarat Radu Dutcovici, un alt activist PAS.

Ulterior, PAS a emis un comunicat de presă, prin care condamnă mesajele activiștilor săi.

„PAS condamnă ferm orice atacuri xenofobe, instigare la ură interetnică. Campania trebuie să se desfășoare exclusiv pe criterii care vizează competența, integritatea, caracterul candidatului. Poziția noastră a fost și rămâne una de unitate între toți cetățenii. Suntem toți parte a Republicii Moldovei și vrem să trăim în pace și bună înțelegere”, se arată în mesajul PAS.

Între timp, activistul politic Vlad Bilețchi a depus plângere la poliție și la Consiliul pentru Egalitate și a sesizat Procuratura Generală după ce activiștii PAS, Marin Andoni și Radu Dutcovici au declarat că „găgăuz înseamnă trădător de țară”.