dd

Curtea Constituțională: Anticipatele nu pot avea loc în baza unui alt sistem decât cel folosit la alegerile ordinare

Corina Bezer

Astfel, un nou sistem electoral poate fi implementat numai în cadrul unor alegeri parlamentare ordinare, cu condiția ca modificarea să aibă loc cu cel puțin un an înainte de alegeri. Este hotărârea emisă vineri, 26 aprilie, de către Curtea Constituțională, după ce a fost sesizată de deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic. 

Potrivit hotărârii CC, modificarea frecventă sau târzie a normelor care guvernează procesul electoral poate dezavantaja alegătorii, concurenții electorali și partidele, existând riscul încălcării dreptului la vot și a dreptului de a fi ales. „Modificarea și implementarea sistemului electoral înaintea alegerilor parlamentare anticipate prezintă riscuri de ingerință în exercițiul nestingherit al drepturilor electorale, implicit în așteptarea legitimă a cetățenilor de a vota și în așteptarea legitimă a candidaților la alegerile parlamentare de a-și propune candidaturile într-un anumit mod și în anumite condiții”, se mai spune în hotărârea Curții.

Alexandr Oleinic, unul dintre autorii sesizării a declarat pentru presă, după pronunțarea hotărârii, că inițiativa de a modifica sistemul electoral și a organiza alegeri anticipate este în interesul unor partide politice care sunt nemulțumite de rezultatul alegerilor parlamentare din 24 februarie.