farmece

O „vrăjitoare” din Basarabeasca a fost reținută pentru sustragerea bunurilor clienților săi

Zina Darii

Pornirea procesului penal a început în urma unei plângeri depuse de o locuitoare a raionului Basarabeasca. În umra cercetărilor s-a stabilit că în decursul lunii februarie 2016, sub pretextul că poate feri victima de farmecele care îi pun în pericol viaţa, învinuita, de comun cu alte persoane, a dobândit 1.550 euro şi 4.000 lei.

Ulterior, aceasta a solicitat încă 400 euro, moment în care a fost reţinută în flagrant delict. Pentru a câştiga încrederea victimei, „vrăjitoarea” i-a eliberat o recipisă privind luarea banilor cu împrumut.

Procurorii i-au înaintat femeii învinuirea şi urmează să solicite mandat de arestare pe un termen de 30 de zile. Pentru această infracţiune, norma penală prevede amendă în mărime de pînă la 20 mii lei sau închisoare de la doi la șase ani.

Femeia în vârstă de 56 de ani, a mai fost anterior condamnată pentru comiterea unor infracţiuni similare.