Vom plăti mai puțin pentru lumină! Au fost reduse tarifele la energia electrică
Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședintei Consiliului de Administrație după aproape 3 ore de dezbateri publice.
Clienții Union Fenosa conectaţi la reţelele de înaltă tensiune vor achita un tarif de 1 leu şi 48 de bani pentru un kWh/oră, tensiune medie – 1 leu şi 72 de bani, tensiune joasă – 1 leu şi 92 de bani.
Tariful pentru consumatorii din nordul ţării scade cu 8 la sută. Astfel, clienții RED Nord vor achita 1 leu şi 82 de bani pentru un kWh/oră, tensiune medie 2 lei şi 4 bani, tensiune joasă – 2 lei şi 14 bani.
Şeful consiliului de directori al Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE), Sergiu Ciobanu, a explicat că diminuarea a fost posibilă graţie micşorării preţului de achiziţionare angro a energiei cu 30%.
Noile tarife vor intra în vigoare la 1 aprilie curent.