Tiraspolul acuză Republica Moldova la ONU de încălcarea drepturilor omului în Transnistria
Leonid Manakov a luat parte la ședința în plen a ONU prin intermediului Consiliului Internațional al Compatrioților Ruși.
Manakov a menționat că ONU apreciază eforturile depuse de Transnistria privind protejarea și asigurarea drepturilor omului, inclusiv prin implementarea recomandărilor Expertului Superior pentru drepturile Omului al ONU, Thomas Hammerberg. „După 5 ani de la prima vizită a lui Hammerberg în Transnistria, expertul a constatat că regiunea are o ascensiune serioasă pe 20 din 38 de recomandări”, a spus Manakov.
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova condamnă cuvântarea rostită de Leonid Manakov, prin care s-a încercat denaturarea acţiunilor întreprinse în permanenţă de către Republica Moldova privind respectarea şi apărarea drepturilor omului pe întreg teritoriul ţării noastre, inclusiv în regiunea transnistreană.
„În aceste condiții, cooperarea îndelungată cu ONU permite Transnistriei să devină deschisă pentru întreaga lume și să transmită adevărul despre modul în care drepturile poporului transnistrean sunt limitate în mod criminal de către autoritățile statului vecin. Este inacceptabil ca în secolul 21, comunitatea internațională tacă rușinos cu privire la situația în jurul unei populații de jumătate de milion de persoane dintr-o țară democratică”, a mai adăugat Manakov.
Pe 19 martie 2019, Leonid Manakov a transmis același mesaj, acuzând Moldova de nerespectarea drepturilor cetățenești ale transnistrenilor, la ședința din plen a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care a avut loc la Geneva, Elveția. Tot în luna martie, acesta a cerut la ONU recunoașterea regiunii transnistrene la nivel internațional.