Hotărârea CEC privind stabilirea datei alegerilor noi pentru funcția de primar al comunei Călugăr, raionul Fălești, contestată în judecată

Adrian Sirbu

Primarul comunei Călugăr, raionul Fălești, Valentina Șalamai, aleasă trei mandate consecutiv din partea Partidului Nostru, a contestat astăzi, 17 ianuarie, la Curtea de Apel Centru, hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind stabilirea alegrilor noi pentru data de 18 mai 2025. 

În cererea de chemare în judecată este subliniat faptul că, Autoritatea Națională de Integritate (ANI), care a constatat în 2020 un conflict de interese în cazul Valentinei Șalamai (a angajat fiul în calitate de fochist la Primărie doar pentru sezonul rece, cu un salariu de mai puțin de 2 mii de lei pe lună), nu a cerut încetarea înainte de termen a mandatului de primar.

Nici Cancelaria de Stat, în 2021, nu a cerut în contenciosul administrativ încetarea înainte de termen a mandatului Valentinei Șalamai, această autoritate fiind singura care avea dreptul să facă o astfel de solicitare. În cazul dat, potrivit juriștilor, s-a aplicat cu efect retroactiv prevederile altei legi de sancționare a demnitarului public, fapt care contravine principiilor constituționale și legislației administrative. De asemenea, au fost invocate și alte încălcări ale normei legale, care ar trebui să stea la baza unei decizii de anulare a hotărârii CEC privind alegerile noi în comuna Călugăr.

Partidul Nostru subliniază că Valentina Șalamai este victima actualei guvernări, care se răzbună pentru refuzul de a candida din partea PAS la ultimele alegeri locale generale. În acțiunea de presiune în adresa Valentinei Șalamai a fost implicată și o deputată PAS, dar și Cancelaria de Stat, care a blocat a doua etapă de finanțare a construcției apeductului din comuna Călugăr.