CEC

CEC a aprobat programul calendaristic al alegerilor locale generale

Corina Bezer

Astfel, potrivit documentului, perioada electorală va începe la 19 august, iar până la 14 septembrie urmează a fi constituite secțiile de votare.

Totodată, până la 19 septembrie candidații în alegeri își vor putea depune dosarele pentru  a fi înregistrați, iar în fiecare zi vor avea loc trageri la sorți pentru determinarea ordinii de înscriere a candidaților în buletinul de vot.

După înregistrarea în cursa electorală va începe campania electorală, iar termenul limită de tipărire a buletinelor de vor este data de 16 octombrie.

Secțiile de vot vor fi deschise, la 20 octombrie, de la ora 07.00 până la 21.00. Eventual, după caz, va fi posibilă prelungirea, cu cel mult două ore, a termenului votării, pentru a le permite alegătorilor care stau în rând să își exercite dreptul la vot.

La 20 octombrie 2019, în ziua când R. Moldova alege primarii și consilierii în toată țara, vor avea alegeri parlamentare noi în patru circumscripții, după ce Maia Sandu, Andrei Năstase, Viorel Melnic și Vladimir Plahotniuc au renunțat la mandatele de deputat.