kk

Mai multe asociații unioniste condamnă acțiunile lui Igor Dodon de pe 24 august și anunță o amplă manifestație de comemorare a celor 80 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov

Corina Bezer

Astfel, unioniștii vor organiza un amplu eveniment de comemorare a împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, care va avea loc pe 23 august, la ora 18:00, la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Pactul Molotov-Ribbentrop a sfârtecat România și ne-a împărțit în două state românești. Vă rog să fiți alături de noi, să ieșim împreună într-un număr cât mai mare pentru a comemora acest pact criminal”, a declarat deputatul de la București, Constantin Codreanu.

„Pactul Molotov-Ribbentrop a dezbinat națiunea română și noi suportăm consecințele acestui pact până în prezent. Declarația de Independență a Republicii Moldova a stabilit foarte clar că acest pact trebuie anulat definitiv cu toate consecințele lui”, a declarat jurnalistul Alecu Reniță.

„Mă adresez tuturor camarazilor mei de luptă din 1992. Noi am luptat atunci pentru ca imperiul răului – Uniunea Sovietică, să ne lase în pace și să avem, într-un final, o Țară Reîntregită. Acest Pact Molotov-Ribbentrop încă nu a fost anulat, iar acest lucru continuă să ne dezbine”, a declarat Vitalie Marinuța, fost ministru al Apărării.

„Această zi este una de doliu pentru întreg neamul românesc. Haideți să avem demnitate națională și să comemorăm tragedia care ține frații separați”, a declarat istoricul Ion Varta.

„Pe 23 august avem o zi de doliu, pentru că ne-a fost sfâșiată Țara, iar oamenii noștri au fost omorâți, ulterior deportați în gulaguri, lipsiți de neam, limbă și tot ce avem mai sfânt. Acest neam nu a uitat aceste orori. Să demonstrăm împreună că suntem uniți și nu am uitat această tragedie”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”.

„Cei care nu cunosc istoria, riscă să o repete. Să ne mobilizăm și să demonstrăm că avem demnitate națională. 23 august este o tragedie națională, este o nedreptate care trebuie reparată”, a declarat Vasile Costiuc, președintele Partidului „Democrația Acasă”.

Acum 80 de ani, doi criminali – Hitler și Stalin au făcut cea mai mare oroare a secolului trecut pentru neamul românesc. Este foarte important și să venim cu toții în centrul Chișinăului pentru a comemora această dată tragică”, a declarat Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale.

„Noi ne-am unit. În unire stă puterea. Invităm pe data de 23 august pe toți locuitorii Republicii Moldova să meargă în fața monumentului lui Ștefan cel Mare, la ora 18:00, pentru o manifestație de comemorare a tragicului Pact Ribbentrop-Molotov. Cei care pot să meargă la această manifestație, să meargă și în locul meu, pentru că eu nu am voie să trec Prutul”, a declarat George Simion, liderul mișcării politice România Mare în Europa.

Menționăm că Guvernul a decretat ziua de 23 august – zi de doliu național.