Secretarul general al Guvernului Sandu: „Țurcan trebuie să-și prezinte demisia din funcția de președinte al CCM”
„Numirea lui Vladimir Țurcan în calitate de președinte al Curții Constituționale nu poate fi lăsată așa. Cred că domnul Țurcan trebuie să-și prezinte demisia din funcția de președinte și noua componență a CCM trebuie să aleagă un președinte neafiliat politic”, a scris Andrei Spînu pe rețelele de socializare.
Vladimir Țurcan, ca și Domnica Manole, au fost numiți judecători la CC din partea Parlamentului. Înnoirea componenței CC a devenit necesară după ce vechea echipă a demisionat, acuzată de nouă putere că ar fi făcut jocurile politice ale vechiului regim, mai ales în perioada din luna iunie când la Chișinău funcționau structuri de putere paralele.