„Noi am spus poziția noastră că dacă vor fi astfel de propuneri, atunci trebuie discutat în comun acord împreună cu Guvernul și majoritatea parlamentară. Am discutat cu doamna prim-ministru, poate pe viitor să fie organizată o vizită oficială a domnului Șoigu, pentru că acum nu a fost o vizită oficială, în cadrul căreea va fi discutat inclusiv un astfel de plan de acțiuni”, a declarat președintele.
În ceea ce privește inițierea procesului de utilizare a munițiilor stocate lângă satul Cobasna în regiunea transnistreană, șeful statului a spus cp acest subiect trebuie discutat în formatul „5+2”.
„Cred că a fost un mesaj foarte bun din partea domnului Șoigu, cu toate că nu a fost o vizită oficială. Rusia este disponibilă să reînceapă reutilarea munițiilor de la Cobasna. Această propunere trebuie să fie discutată în cadrul formatului 5+2, nu este o activitate bilaterală”, a precizat el.
Amintim că pe site-ul Ministerului Apărării al Federației Ruse este plasat un comunicat de presă unde este menționat că generalul de armată, Serghei Shoigu, a propus cât mai curând posibil să se pregătească un plan pentru, minim trei ani, de cooperare între structurile militare ale Federației Ruse și R. Moldova.