George Bacovia

138 de ani de la nașterea lui George Bacovia

Alexandrina Godiac

Bacovia a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. A fost numit cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne. Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul din Primul Război Mondial se dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond, Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică.