De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 10 ore

ee

Partidul Acțiune și Solidaritate se disociază de discursul lui Igor Dodon la ONU

Corina Bezer

„Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi exprimă dezacordul faţă de poziţia incoerentă şi inconsecventă a președintelui Igor Dodon în problema prezenței trupelor militare străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al PAS.

Partidul Acţiune şi Solidaritate îşi reiterează ferm poziţia că retragerea imediată a trupelor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova este singura modalitate de a recunoaşte şi respecta caracterul suveran şi indivizibil al statului Republica Moldova şi condiţia sine qua non pentru soluţionarea diferendului transnistrean.

„Ca președinte al Republicii Moldova, fac uz de orice oportunitate pentru a solicita recunoașterea și respectarea de facto a statutului de neutralitate a țării mele”, a declarat Igor Dodon în alocuțiunea susținută dezbaterile generale ale celei de a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. „De la această tribună au răsunat apeluri de retragere a militarilor și munițiilor străine ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Vreau să salut inițiativa Federației Ruse de reluare a procesului de distrugere a munițiilor străine stocate în regiunea transnistreană a țării mele”, a mai spus Igor Dodon.