Şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, va sta 20 de zile în izolator
Viorel Morari a declarat pentru jurnaliști că nu exclude că cercetarea sa ar avea legătură cu dosarul cu privire la finanțarea Partidului Socialiștilor. Morari nu exclude că „procurorul general, Alexandr Stoianoglo, ar fi omul lui Dodon, și că acesta ar vrea să-l vadă după gratii, ținând cont de evoluția anumitor lucruri și reieșind din anumite informații pe care le cunoaște”.
Potrivit lui, Procuratura Generală a anunțată că el ar fi contrafăcut dosarul furtul miliardului. „Nu este adevărat. Este vorba de o plângere a lui Vlad Plahotniuc în privința lui Platon privind denunțul calomnios. Și este vorba doar despre începerea urmării penale. Începerea urmării penale în sine nu aduce prejudicii nimănui. Este ca și în cazul meu, dacă s-a pornit urmărirea penală, fără tot show-ul care s-a petrecut, nu-mi aduce atingere”, susține Viorel Morari.
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut vineri, 10 ianuarie, iar sâmbătă a fost pus sâmbătă sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice. Acesta este acuzat că în martie 2017 a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerințelor legale, pornind un proces penal, și ulterior urmărirea penală, și falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale.
Potrivit PG, „toate aceste acțiuni au fost făcute din interese personale, precum și în interesul petentului și a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiți în cauza penală privind frauda bancară – furtul miliardului și a obstrucționa cercetarea rapidă, completă și obiectivă a acestei cauze penale”.