locomotive

Primele şase locomotive noi din investiţia UE au sosit la Chişinău

Corina Bezer

Peter Michalko, șeful Delegației UE la Chişinău, a subliniat că Uniunea Europeană este cel mai puternic susţinător al Republicii Moldova. „Aceştia sunt banii cetăţenilor UE care vin în susţinerea cetăţenilor din R. Moldova pentru a ajuta la crearea standardelor de viaţă mai bune. Aceste locomotive sunt doar o mică parte a  susţinerii  UE oferită Moldovei. Modernizarea infrastructurii este necesară, dar nu mai puţin decât calitatea vieţii şi în acest sens cetăţenii moldoveni pot conta pe UE”, a estimat Peter Michalko.

Potrivit lui Sergiu Railean, ministrul Economiei şi Infrastructurii, sosirea noilor locomotive este un eveniment care marchează viitorul Căii Ferate din Moldova. „Vreau să le mulţumesc celor  care au negociat şi au făcut posibil acest prim pas de reorganizare a sectorului comunicării feroviare. Reînnoirea parcului este una din componentele reformei căii ferate, demarată în 2018, care va contribui la dezvoltarea economică a ţării”, a spus Sergiu Railean.

locomotive

Pentru achiziţionarea locomotivelor, în anul 2018, ÎS „Calea Ferată din Moldova” a semnat un contract cu compania „General Electric”, care a câştigat licitaţia conform standardelor BERD. Costul acestui contract este de 45 de milioane de euro, cât este preţul celor 12 locomotive. Aparatele sunt diesel TE33AC, cu motor GEVOI 2. Comparativ cu generația anterioară de locomotive diesel TEIO, maşinile noi au un nivel mai redus de emisii nocive, cu circa 30%, și un consum de combustibil cu 15% mai redus. Locomotivele sunt controlate de un sistem cu microprocesor și sistem de diagnostic la bord.