DOC// Președintele Maia Sandu l-a desemnat pe Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de Prim-ministru
„Am luat act de decizia doamnei Mariana Durleșteanu de a-și retrage candidatura pentru funcția de prim-ministru. Având în vedere că nu există la moment un candidat care să fie susținut de o majoritate parlamentară absolută formalizată, am decis să-l înaintez pe Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova. I-am cerut domnului Grosu să pregătească programul și să formeze echipa de guvernare cu care să meargă în Parlament”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă.
Amintim că la 16 martie Mariana Durleșteanu a anunțat că-și retrage candidatura pentru funcția de premier al Guvernului R. Moldova. „Nu îmi pot permite ca numele și reputația mea să fie folosite pentru reglări de conturi între clanurile politice”, spune Durleșteanu. „Nu sunt păpușa nimănui”, a adăugat ea.