AUR a ajuns în Republica Moldova! De Ziua Unirii Basarabiei cu România, formațiunea politică unionistă s-a lansat la Chișinău
Tot astăzi, a fost inaugurat biroul parlamentar al deputaților George Simion și Boris Volosatîi, sediul căruia este amplasat la parterul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Evenimentul a început cu un tedeum și sfințirea biroului parlamentar, la care vor putea veni toți cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului pentru a consolida mișcarea unionistă și a identifica soluții la problemele cu care se confruntă.
Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, au fost prezentate doctrina și obiectivele partidului AUR – Republica Moldova, care va avea o ideologie conservatoare și de dreapta.
În discursul său, președintele Alianței pentru Unirea Românilor din Republica Moldova, Vlad Bilețchi, a declarat că AUR nu va reprezenta încă un partid unionist pe scena politică venit cu scopul de a dezbina mișcarea pro-românească. Alianța pentru Unirea Românilor își propune să fie vocea tuturor celor care simt românește și își doresc resetarea clasei politice printr-o forță tânără, nouă, care să promoveze cele mai frumoase valori, precum familia, credința, națiunea și libertatea, susține Bilețchi.
„Pentru a evita orice speculații – nu suntem ÎNCĂ un partid unionist pe scena politică din Republica Moldova. Partidul Popular Românesc a devenit și s-a transformat astfel în Alianța pentru Unirea Românilor. Pe parcursul ultimilor 30 de ani, clasa politică din Republica Moldova a demonstrat că propriile interese și averile din buzunare sunt mai importante decât interesele cetățenilor. A venit timpul pentru o resetare, pentru o forță politică nouă, tânără, care să încununeze aspirațiile tuturor celor care simt românește. Alianța pentru Unirea Românilor nu este un partid de duzină, nu este o nouă formațiune de unică folosință, nu este o anexă a cuiva și nici un simplu colector de voturi. Este o forță în devenire, care va sta la baza unei noi mari Mișcări de Renaștere Națională”, a declarat Vlad Bilețchi.
La eveniment a participat copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor din România, senatorul român, Claudiu Târziu, care a transmis un mesaj și din partea liderului George Simion, aflat în imposibilitatea de a veni în Republica Moldova.
„Alianța pentru Unirea Românilor scrie istorie pe ambele maluri ale Prutului. Peste 40 de deputați AUR au venit astăzi în Republica Moldova pentru a celebra acest moment istoric și pentru a transmite mesajul că românii din Basarabia sunt așteptați acasă, în România Mare. Credința, Familia, Națiunea și Libertatea sunt valorile și principiile pe care le promovăm în România, iar de azi înainte, acestea vor sta în loc de frunte și pe acest mal al Prutului. Nu am venit să dezbinăm, ci să chemăm la unitate națională”, a declarat senatorul Claudiu Târziu.
În calitate de prim-vicepreședinți ai formațiunii au fost aleși deputatul din Parlamentul României, Boris Volosatîi, fostul director al Liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău și fostul deputat român, Constantin Codreanu.
„Unirea de la 1918 a fost apogeul formării noastre ca popor și ca națiune. Este un moment istoric, la care trebuie să ne raportăm, dacă avem Demnitate, dacă ne respectăm pe noi înșine. Astăzi, eu, împreună cu colegii mei, vă chem la unitate. Vă chem să ne unim între noi, să ne consolidăm eforturile și pentru a reface Marea Unire de la 1918”, a declarat deputatul AUR, Boris Volosatîi.
„Lansarea la Chișinău a Alianței pentru Unirea Românilor are loc în contextul în care formațiunile de pe scena politică din Republica Moldova care susțin că urmăresc interesul cetățenilor au dovedit în ultimii 30 de ani că acționează contrar acestui interes și vine să impulsioneze unirea celor care își doresc să se facă dreptate pentru Republica Moldova”, a declarat prim-vicepreședintele AUR în Republica Moldova, Constantin Codreanu.
Menționăm că sâmbătă, peste 40 de deputați și senatori AUR din România au venit în Republica Moldova pentru a marca lansarea formațiunii în contextul împlinirii a 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România.