Veronica Herța a pierdut procesul cu CNI
Veronica Herța afirmă că nu este de acord cu actul de constatare al CNI și crede că dosarul său ar fi fost inițiat pe motive politice. Ea spune că asta îi afectează imaginea, de aceea va cere despăgubiri morale în instanţă. Funcţionara a mai declarat că va contesta la Curtea de Apel hotărârea Judecătoriei Râşcani, care i-a respins cererea împotriva CNI.
Nu a ştiut că trebuiau declarate
În declarația de avere pentru anul 2013 Veronica Herța a indicat că deține un teren agricol cu o suprafaţă de 3,68 ha, pe care l-a moşenit. CNI însă a constatat că nu au fost declarate alte 8 terenuri agricole şi 2 terenuri pentru construcţie. Şefa direcţiei finanţe a primăriei capitalei afirmă că, de fapt, a declarat toate terenurile, fiind vorba despre mai multe loturi consolidate, care în total au aceeaşi suprafaţă, fapt ce nu ar constitui motiv pentru a iniţia un dosar.
„Dacă am două rânduri de vie și două rânduri de livadă și 6 ari de grâu sau altceva și nu le-am declarat ca bun separat, asta e motiv de a fi intentat dosar?”, se întreabă Veronica Herţa.
De asemenea, ea a a declarat două case, una la Ialoveni, cu o suprafaţă de 150 m. p., în valoare de 204 mii lei, pe care o deţine din 2004, şi o casă în satul Valea Perjei, raionul Taraclia, cu o suprafaţă de 135 m. p., pe care a moştenit-o de la bunei, împreună cu terenurile agricole. CNI a depistat că lipsesc din declaraţia Veronicăi Herţa 3 construcţii accesorii, despre care funcţionara spune că sunt două garajuri şi un şopron, pe care nu a ştiut că trebuia să le declare. De asemenea, terenurile pentru construcţie nedecrate sunt terenurile pe care sunt amplasate cele două case, a mai explicat Veronica Herţa.
Cinci conturi bancare nedeclarate
Totodată, nu sunt indicate 5 conturi bancare, despre care şefa direcţiei de finanţe spune că ar fi conturile prin care îşi achită creditetele şi nu a ştiut că şi acestea trebuie declarate. Potrivit declaraţiei de avere, Veronica Herţa are două credite în valoare de 132 000 lei şi respectiv 150 000 lei luate în 2006 şi 2012 cu o dobândă de 10 la sută.
O altă scăpare este venitul de peste 2500 de lei pe care l-a obţinut în 2013 de la firma „Asetorin-Agro” SRL. Veronica Herţa spune că loturile moştenite de la bunei sunt date în arendă unor lideri locali, care ar fi indicat că i-au achitat plata pentru arendă. Potrivit ei, plata se face de obicei în produse agricole, pe care nu le-a primit.
De asemenea, nu este declarat un automobil „Volkswagen Vento”, fabricat în 1995, și dobândit în 2008, potrivit datelor din actul de constatare al CNI. Cu toate acestea, potrivit Veronicăi Herţa, automobilul a fost vândut în 2006-2007 în bază de procură, iar cumpărătorul nu a făcut modificarea în registrul respectiv. Ea afirmă că l-a radiat, după ce a aflat că proprietarul l-a dat la piese de schimb.
CNI a sesizat procuratura pentru „fals în declaraţii”
Astfel, CNI a constatat încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății, pentru anul 2013 şi a sesizat Procuratura Generală în vederea examinării prin prisma prevederilor art.352 prim Cod penal (fals în declaraţii). Veronica Herţa nu a beneficiat de dreptul său de a prezenta explicații și documente justificative în procesul de control al CNI. După ce Judecătoria Râșcani i-a respins cererea împotriva CNI, Veronica Herţa a declarat pentru Moldova Curată că va ataca decizia la Curtea de Apel.
Va cere despăgubiri morale pentru defăimare
„Eu tot am muncit în viața asta, și părinții, și buneii, și pentru defăimarea numelui meu voi ataca în judecată și voi cere despăgubire morală”, a subliniat Veronica Herţa, care a adăugat că nu s-a gândit la valoare despăgubirilor pe care le va solicita.
În declaraţia sa de venituri şi proprietăţi pentru anul 2014, şefa direcţiei de finanţe a primăriei Chişinău mai indică un venit din salariu de 58 645 lei şi 62 602 lei remunerare pentru faptul că este preşedintele Consiliului de Administrare la S.A. „Apă Canal”. Alte 94 351 lei le-a obţinut din indemnizaţia de maternitate pentru creşterea copilului. Veronica Herţa mai declară cele două case şi un teren agricol, precum şi un automobil Hyundai, cumpărat în 2008, în valoare de 85 000 lei.
Sursa: Moldova Curată