(EDITORIAL) Trezirea la realitate
Viaţa noastră constă într-o sumă de factori componenţi. Deşi suntem conştienţi de faptul că trecerea timpului e ireversibilă, nu ne putem rupe din haosul cotidian care ne-nghite lacom asemeni unui vîrtej imens şi ademenitor. Concluzia e destul de simplă: suntem prea grăbiţi. Uneori, mult prea grăbiţi pentru a realiza care sunt adevăratele lucruri de care avem nevoie pentru a fi fericiţi.
Auzim de nenumărate ori expresia: „Fericirea se ascunde de mine. Oare nu merit să am parte şi eu de un pic de fericire?!” Dar oare toţi cei care şi-au pus această întrebare, s-au gândit măcar vreo clipă la ce reprezintă cu adevărat fericirea şi care sunt greşelile pe care le comitem atunci când pornim în căutarea ei. Poate că fericirea e chiar sub nasul nostru, poate, de multe ori, ne strigă pe nume, poate ne bate la uşă, dar noi suntem atât de grăbiţi în a o căuta încât rămânem orbi la toate aspectele acesteia şi surzi la strigătele ei!
Una dintre greşelile pe care le facem atunci când pornim în căutarea fericirii e că uităm de unde am pornit. Am observat că societatea în care ne aflăm se confruntă din ce în ce mai des cu problema îndepărtării omului de obîrşie, care, în cheia blagiană reprezintă “măsurariul destrămării fiinţei noastre”.
Având în vedere că ne aflăm într-o eră a tehnologiilor, oamenii se avântă tot mai mult după lucruri aparent măreţe, care să le facă viaţa mai uşoară:bani, maşini, faimă. Ei consideră că agonisind aceste lucruri, îşi agonisesc fericirea, cînd de fapt, o pierd. Cel mai trist e că aceştia nu realizează că, deşi aceste lucruri par comori la suprafaţă, în interior ele sunt deşarte. La fel şi fericirea mult căutată pe care oamenii consideră că au găsit-o, nu e de fapt decît o iluzie.
Adevărata fericire vine, însă, din lucrurile simple. Primul pas, în agonisirea ei este să revenim la origine, la tradiţii şi obiceiuri, la lucrurile sfinte şi la însăşi vorba lui Dumnezeu înainte de a ne pierde identitatea.
Constantin Virgil Gheorghiu menţiona în opera sa, ”Ora 25”: Să ne trezim la realitate înainte de a bate ceasul ora 25. Acesta va fi timpul când orice încercare de salvare va fi prea târzie. Nu va fi ultima oră, ci ora de după cea din urmă. Ora actuală, exactă, când chiar dacă Mesia va veni, va fi prea târziu…”
Să revenim cu picioarele pe pământ şi să ne întoarcem la origine, la casă şi la locul natal de câte ori avem ocazia, la tradiţiile, obiceiurile şi istoria micului şi chinuitului, dar frumosului nostru popor, la faptele bune, la însăşi vorba lui Dumnezeu, înainte ca acea oră să vină. Doar aşa vom cunoaşte adevăratul sens al fericirii şi ne vom păstra identitatea…
