De Ultimă Oră

Donald Trump anunță discuții telefonice cu Vladimir Putin: „Un bun dialog, dar nu cel care va aduce imediat pacea”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri, într-o postare pe rețelele sociale, că a avut o convorbire telefonică de peste o oră cu …

Actualizat acum 14 ore

Maia Sandu a acceptat cererea de demisie a președintei Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci

Victoria Muntean

Fotoliul de șef al ANI este oficial liber. Președinta, Maia Sandu, a semnat astăzi decretul privind încetarea mandatului Rodicăi Antoci din funcția de președintă a Autorității Naționale de Integritate. 

Menționăm că, Rodica Antoci a depus cerere de demisie pe 1 aprilie după ce pe 18 martie a fost suspendată temporar din funcție prin hotărârea Consiliului de Integritate.

Funcționara a declarat atunci că suspendarea contravine legii, iar nevinovăția își va demonstra-o în instanțele naționale și internaționale, dacă va fi nevoie.

Șefa statului, Maia Sandu, a semnat decretul de suspendare a șefei ANI din funcție pe 24 martie 2022. Asta după propunerea înaintată de Consiliul de Integritate al ANI. Rodica Antoci a respins acuzațiile care i se aduc și a declarat că cererea de suspendare din funcție este contrar legii, fapt ce va demonstra în instanța de judecată, dacă va fi necesar.