De Ultimă Oră

(DOC) ULTIMA ORĂ! Căldura centralizată s-ar putea scumpi semnificativ în Chișinău și Bălți. Ce preț ar putea plăti consumatorii finali

Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…

Actualizat acum 16 ore

Tradiții de Paște

Tradiţii şi obiceiuri la români în cea de-a doua zi de Paşte

Corina Bezer

În zilele de Paşte existau interdicţii aspre, încă din moşi strămoşi: în prima zi nu era permisă plecarea din sat, nu se mătura prin casă, nu se pregătea mâncare iar masa de Paşte nu se ridica timp de trei zile. Astăzi, în a doua zi de Paşte, se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nasii trebuie să îi ospăteze pe fini, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului. 

În cea de-a doua şi în cea de-a treia zi de Paşte avea loc stropitul ritual cu apă, în amintirea readucerii la viaţă a fetei de evreu, care a leşinat la aflarea veştii învierii lui Iisus, prin stropirea ei cu apă de către tinerii care treceau întâmplător prin zonă.

Aşadar, lunea, feciorii stropeau cu apa fetele din sat, iar marţea fetele îi udau pe feciori. Obiceiul s-a păstrat şi acum, iar tradiţia de a stropi cu parfum rudele şi prietenii vizitaţi a doua zi de Paşte este o reminiscenţă târzie şi „emancipata” a acestei datini.