În cadrul acțiunilor de urmărire penală pe cauza penală inițiată la 24 aprilie, curent, pentru dezordini în masă, au fost identificate 4 persoane cu vârste cuprinse între 24 – 50 de ani care au acționat ilegal, destabilizînd ordinea și securitatea publică, totodată, aruncînd cu pietre în polițiști.
Astfel, oamenii legii au efectuat 4 percheziții în mun. Chișinău și în localitatea Mana, raionul Orhei, iar patru persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Doi dintre cei reținuți nu sînt la prima abatere de la legislație, anterior fiind condamnați pentru infracțiuni de jaf și vătămare medie a integrității corporale.
Poliția, în colaborare cu Procuratura Generală efectuează acțiuni de urmărire penală în vederea identificării persoanelor care au încălcat legea și au instigat la acțiuni violente. Persoanele care se fac vinovate, riscă o pedeapsă cu închisoare de pînă la 8 ani.
Ca urmare a acestei acțiuni, Membrii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr protestează astăzi în faţa Ministerului de Interne, unde vor cere eliberarea manifestanţilor care au fost supuşi percheziţiilor în această dimineaţă şi reţinuţi de către poliţişti.
S-au început arestările, guvernarea încearcă să ne intimideze. Trebuie să ne mobilizăm. Astăzi, 5 mai, ora 15:00 să ne adunăm cât mai mulţi la Liceul Gheorghe Asachi. Apoi mergem să protestăm. Anunţaţi cât mai multe persoane. Acum e momentul să fim cât mai uniţi, a scris membrul Platformei Demnitate şi Adevăr Liviu Vovc pe o rețea de socializare.