TRAGEDIE în fotbalul românesc! Dinamovistul Patrick Ekeng a murit în timpul unui meci
Medicii de la Spitalul de Urgență Floreasca l-au resuscitat mai bine de o oră, însă fotbalistul nu a reacționat la manevrele de resuscitare, informează Agerpres. Jucătorul camerunez al echipei FC Dinamo, Patrick Ekeng, de 26 de ani, s-a prăbuşit pe teren în minutul 71 al meciului Dinamo-Viitorul. Ekeng a căzut la mijlocul terenului, fără să fie atins de nimeni.
Zeci de suporteri s-au strâns în faţa spitalului şi au pus, în semn de omagiu, fulare şi tricouri cu simbolurile clubului Dinamo.