De Ultimă Oră

(DOC) ULTIMA ORĂ! Căldura centralizată s-ar putea scumpi semnificativ în Chișinău și Bălți. Ce preț ar putea plăti consumatorii finali

Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…

Actualizat acum 3 ore

Politisti

Două dosare penale deschise pe numele a doi suporteri FC„Zimbru”

Corina Bezer

În jurul orei 17:15, când fanii ambelor echipe se adunau, unul dintre suporterii FC„Zimbru” l-a apostrofat, după care l-a lovit pe unul dintre fanii echipei concurente FC„Dacia”, după care s-au iscat altercații. În urma acestora, unul dintre automobilele INP aflate în preajmă a fost deteriorat.

Polițiștii de patrulare au reacționat promt pentru aplanarea conflictului, reținerea și înlăturarea din mulțime a cetățenului agresiv, moment în care suporterul în vârstă de 21 de ani a lovit unul dintre polițiștii aflați la fața locului. Acesta a fost imobilizat de oamenii legii și escortat la IP Botanica. Pe numele său a fost deschis un dosar penal, fiind reținut pentru 72 de ore.

Două ore mai târziu, un alt fan al echipei FC„Zimbru”, în vârstă de 26 de ani, aflându-se în tribună cu un comportament inadecvat a înjurat angajații poliției, numindu-i cu cuvinte necenzurate și amenințându-i cu răfuială fizică. Pentru că prezenta un pericol pentru ceilalți participanți la meci, dar și pentru perturbarea ordinii publice, polițiștii de patrulare au decis escortarea acestuia la inspectorat; tânărul însă a opus rezistență, comportându-se din ce în ce mai agresiv.

Oamenii legii au fost nevoiți să aplice mijloacele speciale din dotare, sa-l imobilizeze și să meargă cu el la IP Botanica. În timpul deplasării, acesta a lovit cu piciorul în geamul din spate al mașinii de patrulare, deteriorându-l. Și pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal, fiind reținut pentru 72 de ore.