Vladimir Cebotari: Modelul României de avansare în reforma justiției va fi aplicat și în Moldova
Potrivit unui comunicat al Ministerului, oficialul european a intenționat să se informeze asupra performanțelor Ministerului Justiției la capitolul reforme, procesul de numire a judecătorilor, avizul de integritate emis de către SIS, necesar la accederea lor în funcție, și existența pârghiilor pentru influența politică la numirea judecătorilor. De asemenea, Bernd Fabritius s-a interesat cât de accentuată este independența justiției și care sunt vulnerabilitățile existente sau cele deja depășite.
Vladimir Cebotari a apreciat felul în care România a reușit să avanseze pe dimensiunea reformei justiției și că a explicat că am replicat foarte atent aceste modele în Moldova, prin aprobarea unei noi legi a Procuraturii, cu instituții sperate funcțional și un grad foarte sporit de autonomie – Procuratura Anticorupție și cea pentru Combaterea Criminalității; prin pachetul anticorupție, oferind Centrului Național de Integritate competențe extinse de constatare și de urmărire în instanță a activelor care nu au o proveniență legală sau depășesc cele declarate.
Ministrul Justiției s-a referit și la legea evaluării integrității, un alt proiect care va fi dezbătut în ședința plenară a Legislativului, la reducerea complexității în procedura civilă și în cea penală pentru a simplifica anumite tipuri de litigii și a reduce treptele de contestare a lor. Vladimir Cebotari a vorbit despre retribuirea muncii judecătorilor, mecanismul de numire și promovare a lor, standardele de calitate a acestora, calitatea și greutatea lor procesuală. Ministrul a punctat că trebuie să găsim mecanismul de balansare pentru o bună administrație judecătorească.