Noi DETALII referitoare la prăbușirea elicopterului SMURD în Cantemir
Potrivit deschide.md, cele patru victime care au decedat sunt: Mihaela Dunea, doctor de la spitalul „Sfântul Spiridon din Iași”, Gabi Sandu asistent, pilotul Doru Gavril, dar și mecanicul aparatului de zbor, Voicu Socae. Toate persoanele decedate sunt cetățeni români.
Pilotul avea o vastă experienţă, având pe elicopter 4.181 de ore de zbor iar copilotul 1.480 de ore de zbor. Medicul avea o experienţă de cinci ani pe elicopterul SMURD, iar asistentul de 11 ani. Celula de criză convocată la MAI rămâne în continuare activată şi în legătură cu autorităţile din Republica Moldova implicate în cercetarea accidentului aviatic. Menţionez că cercetarea la faţă locului este coordonată de procurorul general interimar şi adjunctul şefului poliţiei naţionale din Republica Moldova, a precizat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne a României.
Potrivit unor surse, procurorii militari au deschis un dosar penal în legătură cu prăbușirea elicopterului SMURD.
Totodată, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a exprimat regretul în legătură cu prăbușirea elicopterului.
„Îmi exprim profunda compasiune și transmit condoleanțe familiilor membrilor echipajului SMURD, care și-au pierdut viața încercând să salveze o altă viață. Este un moment trist pentru cetățenii de o parte și de alta a Prutului și pentru mine personal.”