Trei persoane au fost reținute în urma perchezițiilor de la CNA
Percheziția a fost efectuată de către ofițerii CNA şi procurorii anticorupţie, la Serviciul Tehnologii Informaţionale (STI) al Ministerului Afacerilor Interne.
În urma acestor percheziții au fot reținuți doi angajați a unei companii și un funcționar STI al MAI. Cei trei sunt bănuiţi de complicitate la abuz în serviciu, corupere activă şi pasivă și alte acțiuni ilegale.
Potrivit materialelor acumulate, persoanele care au fost reținute, fiind în complicitate cu reprezentanţii unor agenţi economici, ar fi comis mai multe abuzuri, prin utilizarea unei scheme bine determinate, eliminând din sistemul informaţional automatizat informaţii relevante despre contravenţii.
Datorită acestor 3 reținuți, din sistem erau excluse, punctele de penalizare contravenţionale; recalificate contravenţiile, constatate de camerele de supraveghere, în scopul aplicării unor amenzi mai mici; anulate unele încălcări constatate de Centrul de monitorizare. Toate aceste acțiuni au fost efectuate într-un mod fraudulos.