(INTERVIU) Dmitri GOROBÎC: „Zilnic, pe site, intră în jur de 1500 de utilizatori unici, care generează peste 5000 de vizualizări de pagini”

  –  Când și de ce te-ai hotărât să creezi blogul Gorobic.com?

   – Salut! Mai mulţi ani în urmă, era foarte prestigios să fii blogger. Eu am început facultatea în anul 2010 şi, din primul an de facultate, mi-a venit ideea să fac un blog şi să scriu pe el tot ce vreau, tot ce mă interesează şi despre ce îmi place să meditez. Iniţial, blogul meu era un subdomeniu la un alt site pe care îl administram, ulterior, mi-am permis să îmi cumpăr domeniul Gorobic.com şi am devenit blogger cu toate actele în regulă.

Pagina despre Admitere în România are, în fiecare zi, în jur de două mii de vizualizări.

  Cum am început să mă ocup de admitere la studii în România este o povestioară puţin diferită. Înainte să ajung la facultate în România, am căutat şi eu informaţii despre admitere. În timpul primului an de facultate, m-am gândit că viitorii absolvenţi care vor dori să urmeze aceeaşi cale se vor adresa la mine cu întrebări. Pentru ca să nu fiu asaltat cu întrebări, să nu pierd mult timp, ajutându-i pe ceilalți, dar şi pentru a atrage oameni pe noul meu blog, am hotărât să fac o pagină cu informaţii. Iniţial, era strict pentru prieteni, însă lucrurile au mers de la sine şi uite că Gorobic.com nu mai e un blog personal, ci un portal de informare despre studii în România, pentru etnici români din Republica Moldova, şi nu numai.

  –  Oferi foarte multă informație pe blog, cu privire la studiile în România. Câte accesări are site-ul, în perioada admiterii?

  –  Cel mai mare trafic îl am pe blog în perioada sfârşit de primăvară – început de toamnă. Zilnic, pe site, intră în jur de 1500 de utilizatori unici, care generează peste 5000 de vizualizări de pagini. În perioada 1 – 23 iulie 2016, am avut aproape 20 de mii de utilizatori şi, respectiv, 85 de mii de vizualizări de pagini.

   Pagina despre Admitere în România are, în fiecare zi, în jur de două mii de vizualizări, iar, în total, de când există pagina cu informaţii pentru anul 2016, aceasta a strâns aproape o sută de mii de vizualizări. Pagina cu informaţii pentru anul 2014 a fost cea mai populară – a adunat peste două sute de mii de vizualizări.

  –  Cât de mult timp îți ia acest „job” de informator?

   –   Când eram student, îmi permiteam să petrec mai mult timp pentru a răspunde la întrebări. Zilnic, primeam (şi încă primesc) zeci de mesaje personale, e-mailuri, apeluri telefonice, etc. Înainte, răspundeam la aproape fiecare mesaj, acum însă nu mai sunt student, am un loc de muncă, familie, aşa că nu mai pot să acord timp liber voluntariatului. Am schimbat strategia: acum eu fac activităţi mai ample, mai importante şi decisive, iar de comunicarea cu abiturienţii se ocupă alţi voluntari, pe care i-am ajutat eu, cândva.

În prima zi de universitate mă simţeam ca cioara albă.

  –  Ai studiat în România. Atunci când te-ai hotărât să depui actele pentru studii, din ce surse te informai?

   – Cu șase ani în urmă, eram şi eu abiturient. Cum m-am informat? Am citit metodologia şi am cerut detalii despre procedură de la câteva persoane de la mine din localitate, care deja erau studenţi în România. Atunci nu existau grupuri tematice, iar asociaţiile studenţeşti abia îşi începeau activitatea şi nu erau voluntari care să vină să coordoneze procesul de aplicare în faţa comisiei de admitere. A fost dificil să înţeleg informaţia, deoarece metodologia are un limbaj greoi, juridic, dar nu a fost imposibil, iar noi, generaţiile anterioare, am demonstrat acest lucru.

  –  Cum a fost perioada studenției? Îți mai amintești de prima zi de universitate?

   –   În prima zi de universitate mă simţeam ca cioara albă. De la început, mi-am impus ideea că eu sunt diferit de toţi şi îmi era frică să deschid gura, ca să nu îi sperii pe ceilalţi. Ştiam că mai am încă 5 colegi din Republica Moldova și, printre 120 de colegi în serie, îi căutam, cu multă insistenţă, anume pe ei, pentru a crea o comunitate a noastră. Aceasta se întâmpla la primul curs. Din a doua săptămână, am început să avem şi seminare, unde mergeam doar câte o grupă de aproximativ 20 de persoane. Îmi amintesc că eram pe hol, nu discutam între noi, pentru că nu ne cunoşteam. A venit profesoara şi a spus că orarul încă nu este final și, prin urmare, nu era stabilită sala în care trebuia să facem cursul. Eu m-am oferit voluntar să merg să caut o sală liberă. După ce am rezolvat problema, a început seminarul şi profesoara a întrebat dacă am ales un şef de grupă. Noi, bineînţeles, nu făcusem lucrul acesta. Atunci, profesoara a spus: „Păi, cred că e logic că Dmitri trebuie să fie șeful grupei, pentru că este cel mai responsabil; toți sunteţi de acord?”. Da, au fost. Aşa am devenit şef de grupă şi mi-am demonstrat că sunt, într-adevăr, diferit, însă diferit, în sens pozitiv, nu negativ.

Un tânăr care merge la studii în străinătate nu merge acolo ca să obţină o diplomă mai prestigioasă, ci ca să înveţe ceva util pentru el.

–  Ne povestești vreo întâmplare memorabilă din primele luni petrecute la București?

    –  Eu, în timpul anilor de studenţie, am stat la cămin. În cameră eram doi băieți. Din primele zile, am cunoscut membrii unei organizaţii de studenţi basarabeni, ulterior, am devenit și eu membru. Într-o zi, a venit la noi preşedintele organizaţiei şi ne-a întreabat dacă vrem să mergem la un teambuilding în weekend, gratis, bineînţeles. Cine n-ar vrea? Peste câteva zile, ne-am pomenit în tren, în drum spre Sinaia, o „haită” de vreo 10 moldoveni, cu chitara şi… fără bilete (ne-am înţeles cu naşul, adică i-am plătit mai ieftin taxatorului de tren). Am mers la o cabană a unui prieten de-al organizaţiei, o casă cu trei etaje şi multe dormitoare, am făcut grătare, am cântat, am dansat – ne-am distrat de minune. Pentru mine, un copil de 19 ani, abia ieșit din casa părintească, aceasta a fost o experienţă de neuitat!

În ultimii şase ani, am călătorit destul de mult prin România şi prin Moldova.

  –  Frumoase amintiri! Revenind la blog, ai adunat mai multe articole de la diferiți studenți basarabeni care își fac studiile în România. Crezi că, dacă ai fi avut acces la atâtea opinii, atunci când te gândeai să mergi în România, ai fi ales altceva, alt oraș?

  – Atunci, n-aş fi ales alt oraş. Tot în Bucureşti aş fi venit. În capitală sunt multe oportunităţi pentru un student energic. Acum, oportunităţi sunt şi în alte oraşe, aşa că le-aş recomanda viitorilor studenţi să analizeze mai multe opțiuni, Timişoara, de exemplu. Chiar dacă acest oraş este situat foarte departe de Republica Moldova, cred că e cel mai frumos loc în care să îți petreci anii de studenție.

   Mai complicat este cu alegerea specializării. Eu am ales o specializare care îmi plăcea atunci –  administraţie publică. Aşa s-a întâmplat că mi-a fost uşor la facultate şi am avut timp pentru alte activităţi, inclusiv, pentru blog şi pentru informarea despre admitere. Acum, pe mine nu mă mai atrage acest domeniu. La acest moment, sunt Web Developer şi, uneori, mă gândesc că ar fi fost mai bine, dacă alegeam un alt domeniu – IT, de exemplu.

 –  Pe blogul tău găsești și poze, legende, impresii de drumuri lungi… Despre ce este vorba?

  –  Legendele şi impresiile sunt din anii de studenţie. Am avut timp şi plăcere să mă implic în multe activităţi şi să le relatez pe blog. Drumurile lungi nu sunt chiar atât de lungi. În ultimii şase ani, am călătorit destul de mult prin România şi prin Moldova. Mai puţin în alte ţări. Datorită hobby-ului meu de blogger, am avut oportunitatea să particip la proiectul „Redescoperă Moldova”. În cadrul acestui proiect, 20 de bloggeri, împărţiţi în 5 echipe, timp de o săptămână, am călătorit prin toată ţara şi am redescoperit locuri care merită să fie vizitate.

 Prin România am călătorit cu un prieten care este fotograf la competiţii sportive. Am reuşit să văd aproape toată ţara şi despre unele călătorii am scris pe blog.

Atunci când vine examenul la o materie despre care nu știi aproape nimic,… pregăteşte fiţuici. Nu glumesc, pregăteşte-le! 

 –  Care sunt trei lucruri pe care trebuie să le țină minte un tânăr, atunci când merge la studii peste hotare?

  – Cel mai important lucru de reţinut este că nu contează unde înveţi, contează ce şi cum înveţi! Un tânăr care merge la studii în străinătate nu merge acolo ca să obţină o diplomă mai prestigioasă, ci ca să înveţe ceva util pentru el. Poți învăța oriunde, dacă vrei.

  Aș mai sfătui tinerii să fie mândri de originile lor şi să nu se modeleze după alți oameni sau după societate. Toţi avem în spate un trecut şi nu trebuie să renunţăm la el pentu a place cuiva, deoarece această schimbare presupune un efort. Eu, de exemplu, sunt mândru că numele meu este Dmitri şi nu Dumitru, pentru că nu-i în toată ţara o altă persoană cu acest nume sau, cel puţin, eu nu cunosc pe nimeni. Românii cunosc varianta de Dimitrii, Dimitrie sau Dimitri şi toţi mă întreabă dacă nu mi-am trecut numele greşit, uitând să scriu litera „i”, după primul „D”. Mereu mă amuză :).

 Al treilea sfat: dacă tot aţi făcut acest pas şi aţi plecat în altă ţară, nu vă limitaţi la acesta, profitaţi de tot ce vă înconjoară! Nu vă închideţi în patru pereţi ai camerei de cămin ori, şi mai rău, ai apartamentului în care stați în chirie, pentru că nu veţi realiza nimic şi nu veţi avea ce să povestiţi nepoţilor.

 –  Care e cel mai frumos aspect al vieții de student?

  – Toată lumea spune că viaţa la cămin este cea mai frumoasă experienţă din anii de studenţie. Pentru mine, lucrul acesta este pe locul al doilea. Mai jos voi scrie ce este pe primul loc, dar, până atunci, să descriu farmecul căminului.

  După absolvirea facultăţii, vei avea o viaţă pentru a trăi în apartament, dar când vei mai sta într-o cameră cu alte câteva persoane? Când vei mai merge cu băieţii/fetele la magazin şi veţi alege cele mai ieftine produse, pentru ca să faceți, din acestea, cea mai bună mâncare din ultima lună? Când te vei mai trezi pe salteaua de pe pat în mijlocul coridorului, la ora 10 dimineața? Despre viaţa la cămin există multe mituri și îmi pare rău că studenții aleg să stea cu chirie.

   Cel mai frumos aspect din timpul anilor de studenţie este totuși multitudinea de activităţi extracurriculare şi voluntariatul. Nu poţi să faci toată viaţa voluntariat. Într-un moment, va trebui să ai un venit. Totuși, în anii de studenție, te întreține statul (mai ales, dacă ești basarabean care își face studiile în România). În această perioadă, ai posibilități nenumărate de a participa la activități, proiecte, de a călători gratuit și de a cunoaște persoane noi. Nu ezita să profiți de acestea!

 –  Ca să ne facem o imagine și mai clară despre viața de student, continuă, te rog, gândurile:

  În momentul în care ajungi într-un oraș nou și te simți pierdut,… începe să discuţi cu persoanele care te înconjoară şi vei vedea că majoritatea sunt dispuşi să te ajute sau, cel puţin, să te îndrume.

  Când ți-e dor de casă,… trage o fugă până acasă sau, mai bine, ieşi afară şi vezi cât e de frumoasă lumea care te înconjoară. Gândeşte-te că, dacă te întorci acasă, o să îţi fie dor de oraşul în care îți petreci anii de studenție.

  În cazul în care întârzii la un curs, spui că… îți pare rău, chiar dacă nu-i aşa. Dar, de fapt, depinde de profesor. Unora poţi să le spui că ai adormit, că or să te înţeleagă. Alţii sunt mai severi, aşa că o minciunică nu ar încurca.

  Atunci când vine examenul la o materie despre care nu știi aproape nimic,… pregăteşte fiţuici. Nu glumesc, pregăteşte-le! Transcrie la calculator toată materia din care ai de dat examen. Poate nu chiar toată, că e mult de scris. Transcrie doar ideile principale. Apoi, trebuie să le scrii cu un corp de literă mai mic, ca să încapă pe foiţe mici şi ca să le poţi ascunde. Mai scurtează din text şi din cuvinte. Dacă vei face toate acţiunile singur şi vei fi în stare să faci din trei pagini de text o copiuţă cu latura de 5 cm, să ştii că informaţia pe care ai sintetizat-o va rămâne în minte şi, la examen, probabil că nu o să mai ai nevoie de fiţuică. Totuși, las-o să fie în buzunar, te vei simţi mai sigur cu ea acolo, vei şti că ai planul B şi nu te vei panica.

   Dacă ți se termină banii,… munceşte. Dacă te pricepi la ceva foarte bine (chitară, PhotoShop, vreo limbă străină), oferă cursuri particulare. Dacă nu, împarte foi publicitare sau fă orice altă muncă pentru care se plăteşte – aceasta e soarta studentului! 🙂 

 –  Dmitri, ce le transmiți viitorilor studenți, indiferent de Universitatea la care își vor face studiile?

   În fiecare an, primesc telefoane de la mulţi  studenţi, care-mi dau tot felul de întrebări. Uneori, mă sună mamele şi-mi spun: „Băiatul meu a absolvit liceul şi nu ştiu la ce să îl dau – la medicină ori la drept?”. Sfatul meu este următorul: fiţi mai independenţi, odată ce aţi împlinit majoratul. Informaţi-vă voi, nu părinţii! Şi, cel mai important, alegeţi să învăţaţi ceea ce vă place, nu ceea ce vă impune cineva sau ce trebuie, însă totuşi să-i ascultaţi şi pe părinţi, pentru că ei au experienţă şi, adeseori, se întâmplă ca, după câţiva ani de facultate, să-ţi dai seama că ţi-ar fi plăcut ceea ce te-au sfătuit părinţii. Succes!

    Îi mulţumim lui Dmitri Gorobîc pentru receptivitate şi, desigur, pentru că blogul său este o sursă valoroasă de informaţii. Subscriem, în numele celor care au accesat, de nenumărate ori, Gorobic.com.