Tinerii americani trec în acţiune
Voluntarii au spus că înţeleg deja limba română, s-au familiarizat cu obiceiurile de la noi, le plac bucatele tradiţionale, iar în aceste condiţii, sunt gata să ofere o mână de ajutor localnicilor.
Timp de două luni, voluntarii americani au fost instruiţi şi familiarizaţi cu limba, cultura și tradițiile moldoveneşti. Emily este o tânără în vârstă de 24 de ani din Pennsylvania, care va merge în satul Pârliţa din raionul Ungheni, unde timp de doi ani le va preda elevilor limba engleză, transmite jurnalTv.
Un alt tânăr voluntar, a declarat că a îndrăgit Moldova datorită familiei gazdă de la Dănceni.
La ceremonia de depunere a jurământului a participat ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, James Pettit. Acesta a declarat:
Moldova este o ţară foarte colorată din punct de vedere politic şi social, dar în acelaşi timp este o ţară ce te remunerează cu frumuseţea sa.
Până în prezent, în Moldova au participat 1.300 de voluntari ai Corpului Păcii, care și-au desfășurat activitatea în aproape 60 de sate și orașe din republică.