calorifer

În această iarna, locuitorii vor plăti facturi mai mari la căldură

Corina Bezer

 

Printr-o cerere, S. A. „Termoelectrica” a solicitat majorarea tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor cu 27,4 %, până la 1.257,38 lei/Gcal.

ANRE a constatat existenţa în perioada reglementată 2011 – 2015 a următorilor factori obiectivi care conduc la majorarea tarifului de livrare a energiei termice consumatorilor:

1) modificarea tarifelor finale la gazele naturale furnizate CET, centralelor termice pentru producerea și aprovizionarea cu energie termică a consumatorilor de tip urban prin sistemele de alimentare centralizată.

2) majorarea costurilor privind consumurile materiale şi cheltuielile de exploatare şi reparaţie ca rezultat al deprecierii valutei naționale.

3) majorarea consumurilor aferente retribuirii muncii în rezultatul majorării cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real al economiei.

Tariful de livrare a energiei termice aprobat de ANRE este un tarif unic pentru toate categoriile de consumatori. Noul tarif va intra în vigoare la data publicării hotărârii respective a ANRE în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Ultima hotărâre a tarifului de livrare a energiei termice consumatorilor de către S.A. „Termocom” a fost aprobată de ANRE la 21 octombrie 2011. În acea perioadă tariful a fost majorat cu 9,9% sau cu 89 lei, de la 821 lei/Gcal la 987 lei/Gcal.